CAMELIA CRISTEA

Mai naşte-mă

Mai naşte-mă Mamă o dată

Şi spune să fie sorocul,

În zori când floarea zâmbeşte

Şi crapă în zece bobocul.

Mai naşte-mă Mamă o dată

Când rouă în lacrimi se scurge

Şi spune-i ursitei s-o ţină

În cupă de crin şi de sânge.

Mai naşte-mă Mamă o dată

Când vulturul taie văzduhul,

Să-şi lase visul pe clanţă

Ca uşa să-mi fie deschisă.

Mai naşte-mă Mamă o dată

Atunci când se crapă de ziuă,

Să scriu cu lumină - cuvinte,

Şi-n veac să rămân doar lumină!

Sunt

 

Sunt pasul de furnică-n lume

Şi-mi duc poverile aşa cum pot,

Îmi las cuvintele să se cunune

Cu razele de soare la un loc.

 

În piept am inimă de carne

Şi-o simt cum plânge uneori,

Când un cuţit de vorbe grele

Îl răsuceşte până-mi dă fiori.

 

Simt liniştea oceanului în adâncuri

Şi greutatea muntelui în rugăciune,

Ţin macii îmbujoraţi în palme

Să nu-i strivească răul de prin lume.

 

Sunt trilul păsării voioase

Ce a văzut seninul de cu zori

Şi-n zborul ei a scuturat angoase,

Pe aripi port lumini de visători!

 

Sunt solul ce aduce pace,

Războaiele în lanţuri le convoc

Sunt ziditor în sfere luminoase

Şi mă înalt firav... Pe scară urc cât pot.

Camelia Cristea - volumul “Ferestre Deschise”, Editura Singur 2015

Ia strămoșească

Am cusut pe ie macii toți în floare

Spicele de grâu scăldate în soare,

Hora bătrânească ce o știau moșii

Dimineața pură când cântau cocoșii!

 

Piscul unui munte albit de speranță,

Dorul ce așteaptă o mână pe clanță,

Aripa de vultur și zboru' îndrăzneț,

Steagul arborat de un vis semeț!

 

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,

Doina din străbuni ce încă o știu,

Un altar de brazi, cu vârful spre cer

Și un ceas de taină, când încă mai sper.

 

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu

Și-un pumn de țărână chiar din trupul meu,

Sângele vărsat de ai mei strămoși,

Anii tinereții calzi și luminoși!

 

Am cusut icoana Sfintelor Fecioare,

Când primeau Lumină parcă-n calendare,

Smirna parfumată din teii înfloriți

Mâinile trudite pentru cei munciți...

 

Sufletul și ruga în genunchiul minții

Cum ne-au învățat de mici și Părinții,

Talpa și opica, plină de sudoare,

Sora mea și Prutul ce încă mă doare!

 

Ia am s-o îmbrac ea îmi este portul,

Când îmi petrec Moșii am să cos și ortul,

Vămile să trecem înspre veșnicie

Cu făclii speranțe aprinse pe ie!

Camelia Cristea (n. 09.11.1968, București): Sunt un căutător de comori sufleteşti. Cu cât descopăr mai mult, cu atât dăruiesc mai mult. M-am scris în cele două volume de poezie publicate, “Ferestre Deschise”, Editura Singur 2015 și “Pe aripi de Cuvânt”, Editura Singur 2016. 

Alături de poeți consacrați sau la început de drum am publicat în următoarele antologii:

Simbioze lirice, vol. 5, editură Anamarol București, 2014 

Nemuritorii cuvintelor, Popasuri Culturale Românesti, editura StudIS București, 2014 

Simbioze lirice, volumul 7, editura Anamarol București, 2014 

Vise târzii, editura Națiunea București, 2014 

Să nu-l uitâm, editura Ispirescu București, 2014 

Limba noastră eminească, editura Națiunea București, 2014.

În așteptarea sărutului promis…, editura Singur, 2014 

Lumina din noi, editura Ispirescu, 2015.

Am publicat în diverse reviste religioase și literare, în mod constant: în revista electronică Confluențe Literare, pe blogul personal Camelia Cristea și pe pagina mea de facebook: Camelia Cristea.

Am însetat în deșertul cotidian, dar am băut din Apa Vie a Vieții! Hrănită prin Cuvânt am înviat prin răstignirea neputințelor mele!

Copyright © 2017 Camelia Cristea

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.