Nouă volume noi de poezie


Joi, 8 iunie, 2017, la ora 13, va avea loc, la Casa de Cultură din comuna Dudeștii Noi, o amplă manifestare culturală, în cadrul căreia vor fi lansate volumele de poezie: "Cuvântul din cuvânt" de Adriana Weimer, "Alfabetul de piatră" de Geo Galetaru și "Amiaza cuvintelor" de Ion Căliman. De asemenea, vor fi prezentate volumele de poezie ale celor șase autori premiați la Concursul pentru cel mai bun volum de debut în poezie "Poezia - oglindă a sufletului", ediția a III-a, iunie, 2017: Adelina Constantin, Diana Gluck, Elena Katamira, Horia Simon, Irina Lucia Mihalca, Romița Mălina Constantin. Vor fi prezenți scriitorii: Adriana Weimer, Geo Galetaru, Ion Căliman, Constantin Dehelean, Constantin Butunoiu, precum și cantautorul Vasile Gondoci. Din partea autorilor premiați, vor participa Horia Simon și Diana Gluck. Manifestarea se va bucura de participarea unor invitați: cadre didactice, elevi, reprezentanți ai administrației publice locale și ai presei, cetățeni din comună, interesați de dinamica fenomenului cultural. Facem precizarea că toate cele nouă volume de poezie, apărute în condiții de excepție la Editura Eurostampa din Timișoara, au fost finanțate de către Comuna Dudeștii Noi, prin Programul Pro Cultura Dudeștii Noi 2017.


Irina Lucia Mihalca
Un produs Blogger.