PAVEL NEDELCU

Parc provincial

Se plimbă noaptea blondă prin parcul monoton

Precum o castelenă în vremi medievale

Când aștepta să-i vie din zări orientale

Un cavaler din oastea lui Godefroy de Bouillon,

Fanfara scămoșează tăcerea cu un vals

De mult uitat pe file de timp îngălbenite, -

Și pașii pe alee scrâșnesc nisipul, fals, -

Și sufletul s’așează pe băncile’nvechite…

Un plop arată cerul alături de un tei,

Castani’ntind în palme de frunze stele’n dar, -

Și tot mai grav răsună fanfara pe alei, -

Și-aducerile aminte sub colb de vremi răsar…

Noi, dragul meu, în nopatea brumată cu sidef,

Ne-om strecura ca’n visuri din parcul monoton,

Cu luna prinsă’n creștet în basso-relief

Sau balansând pe ramuri-astral-ca un balon…

Și-om desluși că parcul în urmă par’că geme

- Cu-accent din alte veacuri – uitatele poeme

De cine știe care trist cântăreț șoptite

Târându-și mut durerea pe băncile’nvechite…

(Revista literară “Frize” – mai 1934)

 

 "Parc provincial" în revista "Frize" - mai 1934

Strofe

Când sfâșiat de spaime i-afișul alb al lunii

În seara răvășită pe tâmple și pe zări,

Pădurile tristeții în suflet sună funii

De cer – uzat de stele, de vast și de crispări.

Tăcerile atârnă la porțile cetății

Precum la geamuri pleoape de storuri și pustiu,

Cu orele pe umăr m’adun singurătății

Și agrafa nopții-o clatin cu mâna – și o scriu.

(Revista literară “Frize” – martie 1934)

Ceasuri de noapte

Statui de întuneric și de fum

În suflet frica’nalță’n greul ceas

Când pe prundișul cerului – duium –

Strigoii sfarmă liniștea sub pas.

În groapa veșniciei – aruncă Viața

Materiile clipelor – tăcută;

Pe geamul lunii văd paloarea morții

Când buza nopții gura îmi sărută.

În arcul bolții sfârâie o stea

Și se prăvale undeva în vid.

Visează mâna – floarea funerară, -

Și-aud tăcerea ciocănind în zid…

(Revista literară “Frize” – iunie1934)

Pavel Nedelcu în
"Realitatea Ilustrată"
februarie 1928

Pavel Nedelcu (n. 28.11.1908, Panciu – d. 1954, Socola, Iași): poet și publicist. A urmat cursurile liceului “Unirea” și ale Școlii Superioare de Comerț din Focșani. A debutat în revista “Provincia literară” (alături de tânărul elev pe atunci Eugen Jebeleanu) cu poezia “Dăltuitorul” în numărul din iulie 1928. În numărul din august/octombrie 1928 al aceleiași reviste i se publică poemul “Legenda mănăstirii mele”. În perioada 1934 – 1935 redactează împreună cu Alexandru Călinescu și cu George Car revista “13”. A colaborat la revistele: “Falanga”, “Bilete de papagal”, “Universul literar”, “Curentul”, “Abecedar”, “Frize” etc. A publicat în timpul vieții volumul de versuri “Pentru sufletul copiilor” (1934). I-au rămas în manuscris: volumul de poezii “Pentru sufletul copiilor” (vol. II) și romanele “Adolescenții iluminați” și “Destrămări” (în colaborare cu Alexandru Călinescu). Ultimii ani din viață i-a petrecut la Focșani, unde a muncit ca telefonist la grajdurile Primăriei – loc în care își avea de altfel și dormitorul.