VALENTINA BALABAN




Perseide...

Universul mitraliază perseide, primenind cerul oglindit
clipocitelor stele încercate pe crucea Luminii povestite.
Chip din chipul treimii răstignite pe-altarele apelor sfinţite
prin pulsul naosului, pe candela Soarelui, miruieşte prezentul
spre cărările relative, hărăzite următoarelor stele în dansul
ursitoarelor, ce pictează palma itinerarelor către noi...
Perseide...


Prin şuvoaie de ploi

Sub tutela ciclopului, esplanada văzutelor
şerpuiesc amprente în razele zorilor şi rodesc
inimi zvâcnite, scrise pe aripi de dor...
Răni străbune, pansate cu norii trişti,
prin şuvoaie de ploi...
Decăzuţii triunghiului, evadaţi din cuie,
scot spinii pictaţi pe rugi sângerânde
către Tatăl Nostru, Cel ce spală nevoi,
prin şuvoaie de ploi...

Volum de poezie

…OM

De meserie… OM… precipitat prin instincte,
ridicat dintr-un atom şi un ton rostit pe ape.
Navigator terran pe coasta lui Adam,
în plămada Oceanului Luminat,
cercetez emoţiile, într-un prezent etern,
înmulţesc talantul, cu domiciliul flotant
spre judecata post-restantă a energiilor
din legile nescrise peste răbdarea Timpului,
custodele deşertăciunilor minunate…


Poezie contemporanaValentina Balaban (n. 18.04.1962, Brăila): membră în Societatea Scriitorilor “C. Negri” din Galați, a Cenaclului literar “Panait Istrati” din Brăila și a Cenaclului Literar “CARP Ana Aslan” din Brăila. A publicat versuri în revistele literare Cronica, Boem@, Dunărea de Jos, Convorbiri literare, Cronograf ș.a.

Premii:

Diploma de excelenţă la Salonul “AXIS LIBRI” organizat de Biblioteca Județeană “V. A. Urechia” din Galaţi, cu ocazia lansării volumului de poezii “Sfere de vis”, 2016
Diplomă de participare și publicarea poeziilor în volumul “Balcanica” la Festivalul Poeților din Balcani, 2014

Poezii publicate în antologii:

Eternitatea unei emoţii (ASPRA, 2015)
Colindele zăpezilor târzii (2016)
Constelaţia metaforei (ASPRA, 2016)
Colecția Cărțile Chirei (editura PIM, 2016)
Catapeteasma cuvintelor line (ASPRA, 2016)

Volume publicate:

Copilul ca o primăvară (poezii pentru copii, editura Enos, 2007)
Salvaţi copilăria (poezii pentru copii, editura Enos, 2009)
Filosofia vieţii (poezii, editura Olimpiada, 2010)
Lumea Ta… (poezii, editura Danubius, 2011)
Pe-o clipocire… (poezii, editura Lucas, 2014)
Plămadă stelară (poezii, editura Lucas, 2015)
Sfere de vis (poezii, editura Lucas, 2016)
Taină săgetând rubin (poezii, editura PIM, 2017)
Sincopa destinului (poezii, editura PIM, 2018)

Copyright © 2017 Valentina Balaban
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Un produs Blogger.