VALI NIȚU

Poet














femeia – cuprins în necuprins


în cartea de onoare a vieţii
cu drepturi de autor
eu sunt tu
şi-mi eşti un eu
dar de la Dumnezeu.


în braţele întrebărilor

filozofez în spirala universului
în posibilul ritm al unui sculptor

timpul mă ciopleşte printre înserări
mă aleargă până obosesc
predă cămaşa vieţuirii
unei alte generaţii
cu delicatețe
tactil

totu-i un carusel – o partidă de şah
ce a fost la început – nesătul de înțelesuri?
poetul sau simplul cuvânt?


ne plimbăm printre gânduri

pianul cântă
în seva timpului trăim verbul dimineţilor
ochii orânduiesc fără saţiu logodna culorii verde

în raţiunea universului curgător
ducem mai departe bucuria de a fi un întreg
frumosul ce putea să ni se-ntâmple

acum ştim – este visul din ape
semnul din ceruri – iubirea
emoţii în doi – șoapte.


Volume de poezie


doar tu eşti ziua mea

în ideea de a fi la concertele cu felinare
îmi opresc degetele în ritmul iubitei
mă regăsesc între somn şi nesom
decizie şi indecizie

în ideea de a fi în amorul femeii cu trupul alb
apropierile din vreme au nevoie de zbor
la loja oficială a şoaptelor
ceaşca de cafea nelăsată uitării
buzele ei – iubirea mea

în ideea întrebărilor din nelinişti
ca mod de viaţă
aștept răspunsuri pe umerii serilor
în trecerea celestă
femeia visurilor mele
reverență.


secunda celestă a universului meu

se logodesc înserările
cu atingerea degetelor lungi
nocturnele sărutări
cu sânii toropiţi de dorinţe
umerii şoaptelor
cu melodia naiului din ape
obrazul trupului de foc
cu înlănţuirile din plete lungi şi-ncâlcite
trăirile noastre
cu spirala timpului
femeie – superbă elegie.


nuanța dintr-o lumină

pe geana dormită
împletesc dorinţe din şuviţele părului tău
în cercul iubirii noastre mă regăsesc
pur și simplu – un bărbat fericit
mulțumesc – universul meu!
te prețuiesc – sensul meu trăit!

cu buzele învelite-n sete
opresc privirea pe şoldul dezgolit
pe coapsa pernei seduse
trupurile și taina nupţială
neîmpotrivirea unui fluier de anotimp
la partitura notelor celeste
în melodia trupurilor – lumânări vii
superbă melancolie
culoarea simplei bucurii

dintr-un cântec nesfârşit al iubirii
privirea de cer
întoarce o nouă filă – o noapte plină de zi
spre izvorul alb nesătul de albastru
puritatea iubirii noastre
simplă – precum o lumină.

(poezii din volumul: femeia – cuprins în necuprins)


Scriitor, publicist
Vali Nițu (n. 12 noiembrie 1952, Ungureni, Dâmbovița). A urmat ciclul primar şi pe cel gimnazial la Şcoala Generală din Ungureni (Dâmboviţa). A absolvit Liceul Nr. 2 din Târgovişte și Şcoala Tehnică (specializarea: Laborator siderurgie). Este absolvent al Univer­sităţii Valahia” din Târgovişte – Facultatea de Ştiinţe Juridice, profilul Ştiinţe Juridice – specializarea Drept (2000-2004). Masterat în Administraţie Publică Europeană (2005-2006). Absolvent al Universităţii „Valahia” din Târgovişte – Facultatea de Ştiinţe Juridice Sociale și Politice – specializarea Jurnalism, (2004-2008), profilul Ştiinţe ale Comunicării, specializarea Jurnalism. Absolvent al Departamentului pentru pregătirea perso­nalului didactic din cadrul Universității Tehnice din Cluj – Napoca (2007-2008). A obţinut definitivatul în învăţământ, profesor I la Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca (2009). Din 2007 a urmat Şcoala Doctorală la Universitatea „Valahia din Târgovişte (management cu tema Reengineering în media românească”). În septembrie 2012 și-a susţinut public teza de doctorat şi a obţinut titlul de Doctor în Ştiinţe Economice, Domeniul Management.

În anul 1999 a fost director adjunct al săptămânalului Oglinda Dâmbovițeană,  unde a publicat numeroase articole pe teme sociale şi politice. În anul 2000 şi-a lansat propriul ziar, IMPACT. A abordat în paginile săptămâ­nalului Impact dâmboviţean teme sociale, politice și culturale. Este vicepreședinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români (A.C.S.R.), al Societăţii Culturale Româno-Indiene (RICA), membru al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este membru fondator al revistelor Aşii vâlceni și Impact de Vâlcea. A editat, începând cu anul 2005, publicațiile Aşii dâmboviţeni, Suplimentul Impact, Rebus Impact. Este unul dintre autorii lucrării ştiinţifice Enciclopedia oraşului Târgovişte (2011). Editorialist al revistei Aşii români din Germania, senior editor la ziarul Vocea Ta din Germania, colaborator al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români. A publicat poezie în revistele de cultură: Destine Literare, Poezia – Iaşi, Vatra Veche – Târgu Mureş, Dor de dor, Semne, Singur, Pro Arme, Amurg sentimental, Constelaţii diamantine, Nord literar, Oglinda literară, Litere, Impact cultural. A debutat în volum cu Trăgând înapoi o noapte (poezie şi tablete, Ed. CuArt, Slatina, 2008). A fost distins cu premiul „Grigore Alexandrescu” pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni pentru volumul Secunda celestă (2012).

Volume publicate:


Trăgând înapoi o noapte, Ed. CuArt, Slatina, 2008; Polen de gând albastru, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2009; Plouă în hohote, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2010; Pereţii cuvântului,Ed. Amanda Edit, 2011; Fluier de anotimp, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2011; Despletitele dimineţi, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2011; Ciclul eu-lui, Ed. Singur, Târgovişte, 2012; Salvat de un mugur, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012; Ultimul impact, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012; Secunda celestă, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012; Rescriu ce mi-a fost scris, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2012; Cana stropului de vin, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2013; Culoarea timpului topit, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2013; Propriu-mi carusel, Ed. Singur, Târgovişte, 2013; Sentiment de noiembrie, Ed. Bibliotheca, 2013; 61 de ecouri din tăcerea scorpionului, Ed. Singur, 2013; 11 esențe pentru T., Ed. Bibliotheca, 2014; Numele tău – floare de iris, Ed. Bibliotheca, 2014; Infinitul contrastelor, Ed. Bibliotheca, 2016, Ortografia vieții trăite NU șoptite, Ed. Bibliotheca, 2017; Refugiu cu chip de femeie, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2018.

Poezii publicate în antologii:

Târgovişte-Chişinău-Sankt Petersburg. Antologie de poezie, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012; Meridiane lirice. Antologie universală a poeziei româneşti contemporane – 124 poeţi contemporani, Ed. Armonii Culturale, 2013.




Copyright © 2017 Vali Nițu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Un produs Blogger.