SANDA MOVILĂ

Oarba

Pe fire lungi de gânduri obosite

Înșiră boabe de tăceri prea grele,

Adună’n scoica minții visuri ne’nplinite

Și răsvrătiri nebune.

Și’n urna sufletului ei pustiu de soare

Ea’ngrămădește-o’ntreagă sărbătoare

De bogății și de dorinți ascunse.

Și-așa împodobită, deși goală,

Cu părul desfăcut și mâini întinse,

Princesa oarbă, șovăind coboară

În albele grădini ce dorm în noapte.

Țesând un vis sub cer de primăvară

Fântânile de piatră susură-o poveste

Ce-alunecă în șiruri de mărgele

Și’n șghiaburile roase și secate,

Ca ochi uscați ce-au plâns prea multă vreme,

Columbe albe dorm ispititoare,

Ca evantalii de mătase albă.

Princesa oarbă’ntinde mâna-i pală...

Se pleacă binișor și suspinând

Le’mbrățișează sufletul lor blând.

Cu patima femeii, ce odată,

Visa să-și facă un colan albastru

Din picăturile subțiri de apă.

Se lasă caldă și ispititoare

Pe piatra rece a fântânii albe,

Cu brațe’ntinse, ademenitoare,

Voind să strângă’n sufletu-i un vis

Și nici ea singură nu știe

Când somnul sufletul i-a’nchis.

Și-așa cum doarme goală și ciudată

Pe marginea fântânii șoptitoare

Ea pare-o statuie cioplită’n piatră

Adusă ca un arc și’ngândurată,

Pe care luna trage vine-albastre

Și zâmbete fugare de lumină.

Iar dungi prelungi de stele căzătoare,

În păru-i greu de-aramă se anină,

Îi pune noaptea praf de-argint pe gene,

Pe ochii morți o lume de mister,

La glesne cercuri albe de lumină,

Pe sânii mici cu licăriri de cer.

Iar micile colombe grațioase,

Cum dorm cu ciocu’ntins spre sânii ei,

Par vagi dorinți ce-i ciugulesc ființa,

Făcând să se’nfioare clopoței.

(“Sburătorul literar” – 20 octombrie 1922)

  

Călătorul

Pe mările tulburi și asasine

un vas, un catafalc naviga...

Venea de departe, din zone de mister,

seat se legăna în brățările-i de fier.

Se sbăteau dedesupt peștii ca elecele la vânt,

fugeau meduzele, coralii se scufundau înfricoșați în adânc.

Închis ermetic în marele-i mister,

escortat de imensele draperii

de purpură agățate de cer,

între țârmurile îngenunchiate

despletite în doliuri de aur,

naviga tăcut, sigilat în paftale,

ciudatul călător cu piept de centaur.

Pe coverta lui visa poate culcată

în racla de sticlă, transfigurată,

cu orchidee în părul de gudron

cătușe de rubine la glesne, o femeie neagră îmbălsămată.

Poate o încărcătură de dinamită numai era.

Contrabandistul în ochi cu două boabe de piper

și mâini moi, catifelate, de misionar,

psalmodia între sticlele colorate din bar.

Sau poate un tânăr bărbat zăcea bolnav

de dulcea lepră a iubirii învins,

depărtările-l ademeneau cu glasul lor suav,

vânturile albastre mângâiau chipu-i supt de prinț...

Poate un copil, un înger în albe straie,

cu inele de lumină în jurul frunții bălaie,

fugit într’o noapte din cetatea părintească,

dincolo de porțile ferecate altceva să caute, să nu găsescă…

Sau poate numai o stranie vioară zăcea culcată,

cu țeasta capului de argint sfărâmată,

cu coșul pieptului sugrumat peste muzica-i neîmpăcată.

Poate numai o nălucă era

fastuosul sicriu încheiat în paftale

Un joc al oglinzilor zărilor, sau era poate,

numai duhul asasinelor mări bolnave,

fugit din adâncuri de o profundă, străveche singurătate.

(“Revista Fundațiilor Regale – Caiet de poezie” – mai 1946)

Sanda Movilă (pseudonimul Mariei Ionescu-Aderca, n. 7 ianuarie 1900 - d. septembrie 1970): S-a născut în localitatea Cerbu (jud. Argeș), fiind fiica unui mic negustor din localitate. A urmat cursurile liceale la Pitești și a absolvit Facultatea de Literatură și Filosofie din cadrul Universității din București, specialitatea Limba franceză. A fost căsătorită cu scriitorul și publicistul Felix Aderca. 

A debutat în anul 1916 în ziarul Universul cu poemul 8 octombrie. Versurile sale au atras atenția criticului literar Eugen Lovinescu (căruia i se datorează pseudonimul literar al poetei), care a cooptat-o în cenaclul literar Sburătorul. Volumul de debut – Crinii roșii – a fost publicat în anul 1925. A publicat poezie și proză în numeroase reviste literare: Sburătorul, Luceafărul, Adevărul literar și artistic, Vremea, România literară, Viața românească, Curierul artelor, Veac nou, Flacăra etc.

Volume publicate:

Crinii roșii (versuri, 1925)

Desfigurații (roman, 1935)

Nălucile (roman, 1945)

Călătorii (versuri, 1946)

Marele ospăț (roman, 1947)

Fruct nou (versuri, 1948)

Pe văile Argeșului (roman, 1950, ediție revăzuta de autoare în 1968)

O vară la Șipotul Fântânilor (1957)

Neuitatele călătorii (povestiri, 1958)

Câte se petrec pe mare (povestiri, 1962)

Versuri (1966)

Viața în oglinzi (roman, 1970)