TATIANA AFANAS-CRECIUN

Poet














Zbor în nicăieri

Norii încearcă
Să-ți lumineze calea,
Făurindu-ți un culoar
De culoarea albastră,
Precum un covor,
Din lumea cerească.
Presărat cu vise frumoase,
Purtate de ani,
Peste mări și țări.
Cărate în spate,
Gânduri măcinate
Despre revenirea firească
La dragostea curată,
La clipele sacre,
Lăsate de izbeliște,
Ca și petalele
Caisului înflorit,
Care sau prefăcut în pietre...
Privești în golul cerului,
Și-ți luminează fața
C-un zâmbet larg,
Binevoitor,
Deschis...
Și lacrimi curg din ochii,
Ce zboară-n Paradis.
Inima
Întețește bătăile
La decolare,
Ușa e deschisă,
Scara la picioare.
Ore de-așteptare
Dar nu vine...
Și te doare...
Tare...
Ai ajuns în nicăieri,
Unde,
Nu te mai așteaptă
Nimeni,
Nici astăzi,
Nici mâine,
Nici ieri...


Sforile iubirii

Nu-mi lega
Mâinile,
Cu sforile iubirii,
Picioarele,
Cu mreje verzi de trandafir...
Nu-mi acoperi
Ochii,
Cu palmele tale,
Care, de mult,
Sunt date în chirie.
Oare mai sunt
Vie?...
Părul,
În ce culoare
Să-l vopsesc,
În culoarea zilei,
Sau în culoarea nopții?...
Rochia,
Pantofii,
De ce culoare să fie
La cununie?...
Albă sau neagră...

Nu-mi lega
Mâinile
De sforile
Iubirii tale,
Ce este vândută și ea,
Pentru nimicul,
De culoarea trădării...


Previzibilitate

Am prevăzut binele -
Nu am prevăzut răul.
Am prevăzut soarele -
Nu am prevăzut hăul.
Am prevăzut dragostea –
Nu am prevăzut despărțirea.
Dar a venit  neprevăzuta,
În a mea previzibilitate
Și a schimbat figurile,
De pe tabla de șah,
A vieții mele,
Planificate.
Și din Regină
M-a prefăcut în nebun(-ă)...
Devalorificându-mi
Prevederile,
Visele,
Viitorul...

Trădătorule!
Rege ai rămas,
Lângă neprevăzuta Regină,
Pentru mine străină...
Pentru mine,
Nebuna,
Care stă departe de tine,
Cu capul plecat
Și plină de taine,
Ce nimic nu mai poate,
Nici chiar să conceapă,
O altă previzibilitate...


ScriitorTatiana Afanas-Creciun (n. 13 martie 1963, satul Hristici, raionul Soroca, Republica Moldova) de profesie pedagog. A debutat în 2011 publicând o serie de poezii în revista Roua stelară. În același an a editat primul ei volum, Am uitat să uit de tine. Este membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, filiala Chişinau.

Versuri și povestiri în publicațiile: Literatură și artă, Observatorul, Roua stelară, Viața ta, Izvorul Credinței, Regatul cuvăntului.

Versuri publicate în antologii: Vise târzii – vol. I (2015, România), Poezie și eseu Renata Verejeanu (2015), Vise târzii – vol. II (2015, România), Pietre din petale (2016, redactor Vitalie Răileanu), Poezie și eseu Renata Verejeanu – vol. III (2015).
  
Volume publicate:

Am uitat să uit de tine (2011);
Întoarce-mă în vreme (2013);
Ale gândurilor poeme (2015);
Eva, într-o zi de vară (2016, carte pentru copii);
Lacrimile dragostei (2017, ed. Detectiv Literar, București)
Oglinda spovedaniei (2018)

Copyright © 2017 Tatiana Afanas-Creciun
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.