FLORIN CONSTANTIN VERDEȘ
* * *
- cântec
pentru stele verzi!
Iubito, eşti în mine cântec mut,
cu cheia sol distorsionată de uitare,
am multe note grave-n glas, pierite în chemare,
şi-andante-mi plânge peste chipul slut.
cu cheia sol distorsionată de uitare,
am multe note grave-n glas, pierite în chemare,
şi-andante-mi plânge peste chipul slut.
Iubito, ştii tu oare că îmi eşti murire,
solfegiu trist de note sinucise,
un gol arpegiu de sunete metise,
eşti clopot ce-mi bate în neştire?
solfegiu trist de note sinucise,
un gol arpegiu de sunete metise,
eşti clopot ce-mi bate în neştire?
Îţi cânt acum de pe un pat de frunze,
o doamnă toamnă-mi ţine loc de-arcuş,
la tine-n suflet nu mai este urcuş,
şi gheţuri nordice îţi cresc pe buze!
o doamnă toamnă-mi ţine loc de-arcuş,
la tine-n suflet nu mai este urcuş,
şi gheţuri nordice îţi cresc pe buze!
Cu toate astea, e încă primăvară-n mine,
sunt echinoxul tău de peste anotimp,
îmi resetez clepsidrele-n destin de timp,
şi–mi construiesc o uşă a vieţii doar cu tine!
sunt echinoxul tău de peste anotimp,
îmi resetez clepsidrele-n destin de timp,
şi–mi construiesc o uşă a vieţii doar cu tine!
*
* *
- lacătul
cu 99 de... sper(acle)
Nebunii nu trebuie închişi,
trebuie doar să le deschidem colivia!
trebuie doar să le deschidem colivia!
Dar, atenţie la nebunia inimilor...
De-aceea, mie nebunului,
îmi place să râd de mine,
să-mi privesc în oglindă
dintele ăla înfipt în oglinda
cerului cu un singur nor,
şi-mpotriva oricăror dogme
să vorbesc cu gura plină de ploaie,
pe care, ulterior să o scuip
peste picioarele mele crescute ca
rădăcinile unui pământ de lupi!
îmi place să râd de mine,
să-mi privesc în oglindă
dintele ăla înfipt în oglinda
cerului cu un singur nor,
şi-mpotriva oricăror dogme
să vorbesc cu gura plină de ploaie,
pe care, ulterior să o scuip
peste picioarele mele crescute ca
rădăcinile unui pământ de lupi!
Îmi place să râd,
să râd în hohote, de minele meu
crezător naiv în sinele cuiva,
pentru că mă transformă din afluent,
în canal de sânge navigabil,
şi, aşa râzând,
pot să despic, doar cu un zâmbet, iarba fiarelor:
în două, în nouă, în nouăzeci şi nouă,
de poveşi nemuritoare
...despre oameni...
să râd în hohote, de minele meu
crezător naiv în sinele cuiva,
pentru că mă transformă din afluent,
în canal de sânge navigabil,
şi, aşa râzând,
pot să despic, doar cu un zâmbet, iarba fiarelor:
în două, în nouă, în nouăzeci şi nouă,
de poveşi nemuritoare
...despre oameni...
* * *
-
curcubeul de la miezul somnului
Poeţii nu mor niciodată în patul lor,
pentru că ei nu au paturi,
au doar nişte hamace cu ochiuri multe,
prin care trec tot timpul
+uri şi –uri infinite,
un fel de clipe desculţe şi flămânde
abandonate şi lăsate să moară
în gropi comune:
cuvintele lor pot fi identificate doar
după radiografia dinţilor muşcători
din cuvinte!
pentru că ei nu au paturi,
au doar nişte hamace cu ochiuri multe,
prin care trec tot timpul
+uri şi –uri infinite,
un fel de clipe desculţe şi flămânde
abandonate şi lăsate să moară
în gropi comune:
cuvintele lor pot fi identificate doar
după radiografia dinţilor muşcători
din cuvinte!
Poeţii nu mor niciodată în casa lor
pentru că ei nu au o casă a lor,
unde să dănţuie şi să se dezlănţuie
muzele goale, sătule de
îndelunga pribegie prin
gândurile căzute pe gânduri,
bete de speranţa că pot spera,
au doar nişte adăposturi
- fără uşi, fără ferestre –
cu ochiuri multe,
prin care trec tot timpul
+uri şi –uri infinite,
un fel de vieţi dezbrăcate de moarte,
lăsate să cânte psalmi la marginea
universului:
cântecele lor pot fi auzite doar de cei
care au învăţat gama dor major!
pentru că ei nu au o casă a lor,
unde să dănţuie şi să se dezlănţuie
muzele goale, sătule de
îndelunga pribegie prin
gândurile căzute pe gânduri,
bete de speranţa că pot spera,
au doar nişte adăposturi
- fără uşi, fără ferestre –
cu ochiuri multe,
prin care trec tot timpul
+uri şi –uri infinite,
un fel de vieţi dezbrăcate de moarte,
lăsate să cânte psalmi la marginea
universului:
cântecele lor pot fi auzite doar de cei
care au învăţat gama dor major!
De fapt, poeţii nu mor o moarte a lor,
de cele mai multe ori,
moartea este viaţa lor, şi o petrec
în golurile din oameni:
un fel de +uri şi –uri de
cuvinte şi cântece infinite
arcuite peste anotimpurile
unei ore târzii...
de cele mai multe ori,
moartea este viaţa lor, şi o petrec
în golurile din oameni:
un fel de +uri şi –uri de
cuvinte şi cântece infinite
arcuite peste anotimpurile
unei ore târzii...
Lev Tolstoi spune: „E greşit să credem că scopul vieţii
este slujirea lui Dumnezeu. Rostul vieţii este binele. Dar, din moment ce
Dumnezeu a dorit să dăruiască binele oamenilor, atunci oamenii, ajungând la
binele lor, fac ce doreşte Dumnezeu de la ei, împlinesc voia lui.”
Rostul lui Florin Constantin Verdeş a fost să scrie.
Florin Constantin Verdeș (n. 11 noiembrie 1961 în Cluj-Napoca): Poet şi editor,
directorul editurii Eurograph, Cluj-Napoca. De-a lungul anilor a fost membru şi
conducător a numeroase cenacluri literare şi literar-artistice, dintre care
amintim: Cenaclul literar-artistic „Observator” din Cluj-Napoca, (condus de
regretatul actor Călin Nemeş şi de scriitorul Gabriel Cojocaru), Cenaclul
literar „Orizont” din Cluj-Napoca, (condus de regretatul Ioan Viorel Bădică),
cenaclul literar-artistic „Nicolae Tăutu” al Casei armatei din Cluj-Napoca,
condus de Jean Emanuel Anton şi Florin Constantin Verdeş, cenacul literar
„Transilvania” din Sibiu (condus de Mircea Ivănescu şi Ion Mircea), a condus
cenaclul literar al Casei armatei din Târgu Mureş, iar în prezent este membru
al cenaclului literar „Constantin Brâncuşi” din Cluj-Napoca (condus de
scriitorul Constantin Zărnescu).
Debut literar în revista „Ramuri” în
anul 1981 (sub oblăduirea lui Marin Sorescu). De-a lungul anilor a mai publicat
în „Astra”, „Făclia”, „Vatra”, „Transilvania” (la invitaţia scriitorilor Mircea
Ivănescu şi Ion Mircea), „Scutul Patriei”, „Viaţa militară”, „Cetatea
culturală”, „Filarmonia”, „Oraşul” etc. Debut editorial în anul 1999 cu volumul
de poezie „Autoportret în faţa viitorului” la editura Napoca Star – sub
îngrijirea poetului Ion Mureşan.
Alte volume:
„jocURI de
societate” (ed. Grinta, 2006, prefaţat de
Constantin Zărnescu şi postfaţat de Dan Marius Drăgan)
„ecoURI surde” (ed. Eurograph, 2008, prefaţat de Marcel Mureşanu,
postfaţat de Horia Muntenuş)
„timpURI
uscate” (ed. Eurograph, 2010, prefaţat de Dan
Marius Drăgan, postfaţat de Daniela Gifu)
„tinctURI” (ed. Eurograph, 2011, prefaţat de Daniela Gifu, postfaţat
de Sanda Misirianţu)
„alter
ego-URI” (ed. Eurograph, 2015, prefaţat de
Cornel Udrea, postfaţat de Sorin Poclitaru)
„discursURI” (ed. Napoca Nova, 2016), prefaţat de
Anne Marie Bejliu, cu note de postfaţă de Remus
Drăgan, Florentina Zaharia, Marian Dorner, Nina Tărchilă, Andreea Verdeş, Ioana
Haitchi, Tudor Belea, Sanda Misirianţu)
„amorURI” (ed. Grinta, 2017, prefaţat de Adrian
Mihai Bumb, cu note de postfaţă de Ion Cristofor, Adrian Ţion şi Gabriel
Cojocaru)
Apariţii colective:
Horia Muntenuş -
Scriitori clujeni (volumul I, ed.
Diotima, 2005)
Constantin Tony
Dârţu – Personalităţi române şi faptele lor – 1950-2000 (volumul XVI, ed. Venus, 2005)
Antologia
„Peregrini prin timp” (ed.
Eurograph, 2010)
Antologia
„Metamorfoze poetice” (ed. Citadela,
2011)
Antologia „Cuvântul
prin timp” (ed. Grinta, 2011)
Antologia „Poeţi
clujeni la cumpănă de milenii” (ed. Sedan,
2012)
Antologia
„Prietenii poetice” (eCreator Baia
Mare, ed. Grinta, 2017)
În curs de
apariţie:
Eu, cu eURI
mottoURI. Tratat de
supravieţuire în poem
***
…unii oameni mor în
faţa morţii, asta de frică, alţii, mor în faţa vieţii, asta pentru că nu mai au
ce spune semenilor lor, iar ceilalţi, foarte puţini la număr, nu mor niciodată,
îşi trăiesc murirea prin nemurire, asta pentru că sunt poeţi... - f.c.v.
şi...
... uneori, când ne
deschidem interiorul şi ne căutăm acolo noi pe noi, primul lucru pe care-l
observăm este prezenţa sau absenţa inimii...
... asta am făcut
şi eu, dar, inima mea a plecat, a plecat într-un cer poate mai albastru decât
al meu şi-al al tău, al nostru; nu nepărat mai bun, dar, cum spuneam, mai
albastru... cerul nostru s-a ascuns în mine şi nu mai e albastru, nori negri ,
ploi reci şi furtuni l-au umplut, m-au umplut...
... şi...
... îmi fac din
lacrimă eşafodul speranţei, din cuvânt epitaf ca la o înmormântare a morţii...
... şi...
... şi-mi dedic
litania, inimii mele,şi beau, îmi beau sângele şi lacrima, relicve singuratice
de suflet...
Ăsta sunt eu!
Clipuri video cu
piese compuse pe versuri semnate de Florin Constantin Verdeș:
Copyright © 2017 Florin Constantin Verdeș
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă
numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment