FLORINA UNGUREANU

***

purtăm un război inegal

eu vorbesc prea mult

tu taci magistral

***

mi-am aruncat sufletul pe fereastră 

de prea multe ori

mi se părea inutil și mă încurca, 

nu mă lăsa să te iubesc liber, primăvăratic și mult

mi l-ai călcat în picioare 

de prea multe ori

gumă de mestecat 

aruncată pe stradă

o vreme l-ai purtat pe vârful bocancului 

aproape fără să vrei.

apoi chiar te încurca, lipicios și folosit

te-ai șters de el cu scârbă

și cu grabă, reproșându-mi 

tot mie că fac mizerie pe jos

până când am înțeles 

că trebuie să mi-l adun cu grijă

și să-l pun undeva unde nu deranjează pe nimeni, mai ales pe tine

adică la locul lui.

așa, folosit și călcat.

îl oblojesc în fiecare zi

e al meu și mi s-a făcut brusc

milă

de el.

***

e timp de iubit

dar tu n-ai

e toamnă nebună

cu lumină de palidă lună

e timp de povești 

dar tu n-ai

e noapte de stat

în brațe în pat

e timp de alint

dar tu n-ai

e vreme de spus te iubesc

și de multe vorbe care unesc

e timp pentru noi

dar tu n-ai

suntem goi

și trec multe zile de joi

în convoi

peste noi, peste noi...

***

iubito, te vreau pe cel mai înalt pod

să îmi rămâi fotografie pe retina ochilor

să îți sărut buzele pline,

de dor flămânde

să îți simt trupul peste curcubeu

să te am dincolo de nori

și să ne sinucidem toate regretele 

de sus,

de foarte sus

***

vreau să te iubesc dimineața

să umblu peste tine cu picioarele goale

și cu inima descheiată la gât

să te devorez cu sufletul gol

să te sărut cu buzele arse

să te mângâi cu mâini calde

să te absorb cu pielea deschisă

să te iubesc

să te iubesc

să nu îmi mai amintesc 

la ce oră aveam programare la viață

***

n-am mai șters praful de pe masa de scris

e acolo o urmă a degetelor tale

inima bate în același ritm de când ai plecat

de teamă să nu se piardă ceva

nu m-am mai bucurat de nimic

umbra ta a rămas pe pereții camerei mele

de teamă să nu se piardă ceva

nu am mai aprins lumina

mi-aș vinde-un gând pe un surâs de-al tău

***

ce femeie frumoasă am fost

până te-am cunoscut

m-ai sfâșiat 

și mi-ai pierdut sufletul

a rămas în ploi

și-n frunze călcate în picioare

ce femeie frumoasă am fost

până când te-am iubit

mi-ai rupt inima în bucăți

și-am remodelat-o din flori uscate

are culoarea suferinței

ce femeie frumoasă am fost

dar muritoare

acum sunt eterna poveste...

***

alb/trupul tău/ pe canapea/- martora extazului meu

sânii tăi îmi puneau întrebări /ale căror răspunsuri le știau doar buzele mele

te doream pe tine artista din piesa dragostei mele

în rolul principal,/-- eu actor partener preț de o seară

priveam adânc în tine

și nu mă săturam să te simt

neputincios

însetat să te am și iar să te am

să te simt și să iar să te simt

înfometat să te pătrund 

neomenește

în mintea ta

în pielea ta

în ochii tăi

să devenim unul 

încleștați

goi

frumoși

în durerea dulce și surdă

să nu mai văd, să nu mai aud, să nu mai simt nimic

decât pe tine

***

toate femeile pe care le-ai

îmbrățișat până la mine 

au fost doar încercări

eu sunt cenușăreasa 

brațelor tale

Florina Ungureanu: S-a născut în Slatina și a absolvit Colegiul Național "Radu Greceanu", secția umanistă "Istorie - Științe sociale". În Craiova a absolvit Facultatea de Litere și Istorie, secția Română - Engleză și Master-ul "Unitate și Diversitate în predarea limbii engleze", în anul 2007, în cadrul Universității din Craiova. În prezent este profesoară de limba engleza la Colegiul Tehnic "Costin C.D. Nenițescu" din Craiova. De asemenea este membră a Cercului Literar de la Cluj.

Marcate de o sensibilitate vie, poemele Florinei Ungureanu oferă cititorului emoții proaspete și elanuri aproape adolescentine, transpuse în forme accesibile și totodată moderne prin eleganță și directețe. Poezia autoarei  încapsulează modele poetice din cele mai variate, de la sonetele shakespeariene până la influențe din George Bacovia, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, dar și perfect încadrabile în stilul deschis și sincer al poeziei actuale. Uneori, versurile denudează interiorul unei femei care iubește năvalnic, suferă, își cheamă iubitul  și îl visează în toate obiectele înconjurătoare. Tonusul textelor debordează de vitalitate și optimism. Există o identitate clară a eu-lui și a tu-lui în aproape toate poemele, atât ca voci separate, cât și ca întregul pe care cele două ajung să îl formeze, contopindu-se, asemeni principiului Yin și Yang. (Eleanor Mircea, critic literar)

Cărți de specialitate:

Observație realistă și analiză psihologică în proza lui Liviu Rebreanu (editura Arves, 2010)

Narative space in Virginia Woolf's "To the Lighthouse" (editura Arves, 2010)

Strategies of Using Literature in Teaching Functional Styles (editura Arves, 2013)

Volume de poezie:

Interior de femeie (volum de debut, editura Aius, 2016)

Lumea nu are nimic împotrivă (volum de poezie în tandem liric cu Dumitru Daniel, editura Aius, 2016)
Amor cascador (editura Aius, 2018)

Cuvinte pe umerii mei goi (Aius, 200)

Copyright © 2017 Florina Ungureanu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.