CARMEN SECERE

Poezie















1.


spaţiu gol uneori
sentimentul ciudat al singularităţii
căutând simetria în imagini convexe
până te ustură ochii dar nu-i nimic
vine sezonul reducerilor
poţi uita ultima lecţie despre salvarea pământului
parcă te-ar interesa altceva mai mult decât
un colţ de pâine o cană cu apă
şi nişte lemne pentru la iarnă


2.

aproape fericiţi
în al şaselea cer
căutând sub straturile pielii
nevoia de noi înşine

nicio frică nicio tăcere umedă
doar o rostogolire dureros de frumoasă
din care vrei să te naşti
mereu


3.

în balcon sunt mai aproape de nori
aici lumea nu prea contează
se-aud gândurile statuilor plictisite
din parcurile toamnei

la marginea oraşului
omul cu porumbei exersează saltul la trapez
în timp comportamentele se împrumută
precum visele

lipseşte multă culoare din cromatica anotimpului
opacitatea înserării accentuează singurătatea din noi
ici-colo mai vezi câte o fereastră deschisă spre mâine
dar nimeni la geam


4.

insomnii albe
îţi trădează trecerea
prin sângele meu

urmele degetelor tale
ca un demon
adânc şi dureros
în memoria pielii


5.

umbra

lumea dispăruse
am făcut din asta cea mai sigură prognoză meteo
şi-am plecat spre nord să studiez tulburarea bipolară
lăcusta şchioapă din trusa de urgenţă
îmi preda lecţii despre niciodată
dar îmi rămânea mereu un picior în urmă

se înnoptase
uitasem să dau ceasul înapoi
şi n-am ştiut ce să-i cer întunericului
nu mai aveam umbră


6.

cocktail molotov

amândoi citeam din suprarealişti
ne jucam de-a haosul
aşezând lucrurile în ordine
pierdeam întotdeauna
iar tu îmi întoarceai lumea pe dos şi râdeai
devenise un obicei
n-ai mai găsit drumul înapoi

la azilul eloise nu mai sunt locuri
piromanul din salonul 13
a descoperit chibriturile


7.

în zilele impare mă trezesc târziu
din cauza întregului indivizibil cu doi
matematica m-a învăţat că oamenii
au nevoie de timp să poată înţelege
după ce desenez câteva poduri către lumină
pedalez cu privirea pe fâşia orizontului
surdo-muţii vorbesc limba gândului meu
iar soarele împarte în mod egal îngerii
la trecerile de pietoni


8.

poate mâine

noaptea liniştea se întoarce în oraş
pe trotuarele mute singurătatea umblă desculţă
să nu trezească visele abandonate la colţurile străzilor
indiferenţa a devenit cumva un doliu permanent
închid ochii şi îmi imaginez dimineţi cu iluzii frumos colorate
nu se mai vede niciun suflet
cine ştie poate mâine

în sanatoriul berghof pacienţii vorbesc despre timpul probabil
afară nu mai e nimic de trăit


9.

din lada cu jucării
plânsul păpuşilor fără pantofi
nu mă mai strigă
pe numele de botez
deşi port încă la gât
mărgelele numărate greşit


10.

suntem două cârje fracturate
în agonia clipei
aerul stătut dintre distanţe
mai departe

lumina dintr-o fereastră
şi transparenţa tăcerii
muşcă din întuneric

pe mijlocul străzii
singurătatea mea întreabă de tine


Poet
Carmen Secere (n. 20 ianuarie 1975): Membru activ al Cenaclului 9, al Cenaclului Lira 21 şi al Cenaclului Glykon.

Apariţii în publicații literare:

Revista eCreator
Revista Urmuz (numerele 3-4, 5-6 şi 9-10)
Revista Sintagme literare (numărul 3)
Almanahul Sintagme literare
Revista Cenaclul de la Păltiniş (numărul 57)
Revista Banchetul (numerele 19, 20, 21)
Revista nouă (numărul 4)

Copyright © 2017 Carmen Secere
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Niciun comentariu

Un produs Blogger.