EMILIA AMARIEI

Poet Neamt














Bat cuie...

Bat cuie... cât pe muchii, cât pe lângă,
Am unghii violet și răni pe mâini,
Și uneori, mă doare partea stângă
Cu drept asupra bietei mele pâini,

Bat cuie ruginite-n gardul putred
Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat,
Bat cuie în prezentul tot mai șubred -
Cu mersu-mpleticit și-ncovoiat,

Bat cuie-n toate, până la scânteie,
Și-ndur scrâșnind acutele dureri,
Oricum, am cam uitat să fiu femeie,
Trudind peste puținele-mi puteri.

Bat cuie, dar cu gândul sunt departe,
Trăind povești din timpuri de demult,
Și mă ascund în filele de carte -
De după ele, sufletu-mi ascult,

Bat cuie-n basme, le agăț în grindă
Și cad, mă scurg de vlagă în pământ,
Boabe fierbinți încep să se desprindă
Și-mi curg peste genunchii tremurând,

Bat cuie-n cer-să leg de veșnicie
Tărâmul nesfârșitei suferinți,
Bat cuie în tăceri și-n nebunie
Și-i răstignesc în versul meu pe sfinți...


Se joacă numai drame peste tot

În inima potopului din noi,
Am devenit semnale de furtună,
Avertisment pentru îngheț și ploi,
Un buletin de știri despre minciună.

Bunicii și părinții sunt, acum,
Legende vii, de nimenea citite,
Iar mamele, un surogat postum,
Bunicile, icoane neprivite.

Copiilor li-i teamă de prezent -
Căsătorii de probă... anulate.
Familia-i doar un cuvânt absent
Din DEX-ul nostru de valori uitate.

Neputincioși vedem acest final
Și printre lacrimi vă privim sfârșitul,
Urmași pierduți din punctul cardinal
Ce indica pe hartă infinitul.

Bătrâni și triști ne ducem suferind,
Căci v-am lăsat doar moartea moștenire.
Din tot ce-a fost pe lumea asta sfânt,
Nu v-am păstrat nici partea de iubire.

Chiar și pe Dumnezeu vi l-am furat
Și-n locul Lui v-am dăruit durere.
Copiii noștri dragi v-am condamnat
Să moșteniți tot iadul în tăcere.

Se joacă numai drame peste tot,
Pe scena unei lumi debusolate,
Tristețea nu-și găsește antidot;
Murim tăcuți în sălile de teatre.

Datori cu o tara


Dealurile mele...

Dealurile mele se preling sub zare -
Frumos arcuite până-n depărtare,
Peste dungă, norii, ca o mângâiere,
Unduiesc sub ceruri blândă adiere.

Foșnetul de frunze murmură un cântec,
Se pornește vântul, iar, ca un descântec,
Sub aripa serii liniștea se lasă,
Dealurile mele n-au plecat de-acasă.

Străjuiesc tăcute cerul și pământul,
De o veșnicie tac și-și țin cuvântul -
Mereu neclintite, sub aceeași lună,
Dealurile mele, toate, împreună.

Pe cărări umbrite se aud sătenii,
Mai străbat prin vreme, încă, idicenii,
Turmele lor urcă până-n coama rară,
Ciurdele, alene, se întorc spre seară.

Caii scot pe pajiști icnete rebele,
Călăreții urcă dealurile mele,
Se aud căruțe, glasuri minunate,
Veșnicia, încă, bântuie prin sate.

Coasele retează iarba din vâlcele
Și miros a viață dealurile mele -
Stau la sfat vecinii ca-n vremuri străbune,
Când, pe după creste, soarele apune.

M-au strigat din lume dealurile mele,
Am simțit chemarea, m-am întors la ele,
Le-am găsit în satul cu sclipiri celeste,
Dealurile mele, dealuri de poveste…


Patrie

Patrie, te-aș frământa-ntre gânduri
și pe roata cerului, te-aș pune,
cercul tău de ape și pământuri
să ia chip de doină, dorul-nume,

Și m-aș face una cu-a ta glie
să răsar în ierburi și în muguri,
să-ți mângâi pământul, Românie,
că prea geme sub străine juguri.

Patrie, port rănile-ți cu mine,
Dunărea prin ochii mei se scurge,
peste Prutul tău se-aud suspine -
azi te prad-ai tăi, nu hoarde turce!

M-oi ruga Olarului să pună
pe-a ta formă stele mii și îngeri,
și gătită-n iia cea străbună
să te ia din valea cea de plângeri.


Scriitor BorcaEmilia Amariei: M-am născut în localitatea Borca din județul Neamț, plai iubit de scriitori ca Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaș sau Ion Creangă. Am crescut într-o familie de țărani cu patru copii, eu fiind cel de-al doilea. Debutul meu literar a fost în revista Cutezătorii”, în anul 1971. Am absolvit Liceul „Mihail Sadoveanu”, liceu cu tradiție în această localitate. Am continuat să-mi desăvârșesc cunoștințele prin propriul efort, fiind autodidact. Am fost pe frontul generației optzeciste, publicând în anii optzeci în revistele „Flacăra”, „Transilvania” și în alte publicații ale vremii. A urmat o perioadă lungă de „tăcere”, revenind în anul 2015 când am publicat cartea de poezie „Nu ne mai vrea pământul”. În prezent public în grupurile și cenaclurile online și pe site-uri ca: WebCultura, QPoem, Confluențe literare, Agonia, Poeții noștrii și altele. De asemenea versurile mele sunt prezente în câteva antologii: Lirică reghineană, Suflet românesc, Atlasul cu diezi, Toplitera.

Premii:

Premiul II la concursul „Suflet românesc” (Târgu Jiu, 2017)
Premiul II la concursul „Sfântul Grai Românesc” (Onești, 2017)

Volume publicate:

Nu ne mai vrea pământul, volum de poezie publicat la editura Nico din Târgu Mureș în decembrie 2015, reeditat și retipărit împreună cu cel de-al doilea volum de poezie, Datori cu o țară, la editura Liric Graph din Buzău, în februarie 2017. Se află la tipar al treilea volum de poezii, Sunt dragoste de patria mea.

Copyright © 2017 Emilia Amariei:
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Niciun comentariu

Un produs Blogger.