RODICA GOTCA
Mărgelele tale de corn,
gâtul mlădios
pe care mă urcam ca-ntr-un scrânciob,
brațele tale moi şi atente,
care nu m-au lovit niciodată,
clavicula ta sărită
pe care-mi odihneam tâmpla mică şi
bătăioasă.
Țâşnesc din vie şi te strig cât mă țin plămânii:
Mamă-ă-ă!
Sărind ca-ntr-o cascadă de aur în părul
tău,
înecându-mă în ochii tăi -
oceane fără arhipelaguri.
Unica mea zeitate creştină,
elogiată fără biserică;
calea mea lactee,
risipită peste polul nord şi sud
simultan.
Să mor şi să mă mai naşti odată...
Viață şi moarte în aceeaşi zi, în
acelaşi an, în acelaşi mileniu -
al patrulea de sub ridul ochiului tău
drept,
în care încap eu şi copiii mei,
şi casa noastrã,
şi satul nostru cu şcoalã cu tot,
şi țara mea şi a ta
şi numele...
pe care le avem diferite.
Renaşte-mă,
să fim de-o seamă.
Good
luck, amice
Prietenii pleacă şi vin,
ca într-o sală de așteptare,
ca într-un antreu bicameral, direcționat
sub stânga stângii.
Sunt entuziasmați să te cunoască,
să îți spele rufele, ca mai apoi să le calce
zelos şi cu foc,
pentru o pliere eficientă în garderobele
discuțiilor dintre cumetre.
(Nu lansez acuzații,
îmi plâng dezamăgirea şi ironia sorții)
Când suferi o pierdere, prietenii te
învață că sunt trădări mai mari -
Îți întorc spatele ca pe o pagină.
Se prefac că îți zâmbesc atunci când
scapă vreo înjurătură printre dinți.
De la etajul 4 nu te observă nimeni;
Perdelele trase, țigările stinse.
Good look, amice.
Anii cot la cot se dau la schimb ușor
pentru un scaun în plus la masa de sărbătoare,
pentru lacrimi false şi femei influente.
Tai adânc să scot fiicele rătăcite ale
mamei...
Puteam fi surori de cruce,
Puteam mânca duminica plăcinte şi bea
chiseliță fierbinte,
Aduna poze comune,
Dilua drojdiile unor relații,
Da cu ojă identică unghiile de la
picioare,
Puteam fi două mame puternice şi
frumoase,
Care-şi poartă copiii în același
cărucior,
Schimbă pantofii cu toc pe ghete,
Şi-şi
împletesc cosițe haioase.
N-am avut o zi a noastră pentru a
stabili data unui epitaf prieteniei,
însă azi, m-a prins singurătatea de
mânecă, mi-a înfipt colții negri în antebraț şi m-a scuturat rău...
Am vrut să mă sprijin cu mâna dreaptă de
perete,
dar am observat că n-o am, căzând pe
asfaltul rece,
umplându-mi gura cu noroi şi sânge.
Am gustat iarba prieteniei noastre,
deloc amară, deloc pelin -
un troscot ofilit cu savoare de iască,
să-l scuip nu mă lasă manierele,
să-l mestec, nu mă țin maxilarele..
Good look, amice.
Mama îți transmite sănătate şi întreabă
când mai treci pe la noi.
Autoportret
Dang!
În ‘94 inima mea
contrarã diagnozelor premature,
verde cu alb în vrăbiile maternității
Chişinău.
Bah! O rândunică.
Acreditare din arhi- şi stră-,
pseudo-cap pe două scaune,
pediatric nonconformistă.
Hop! Grădinițele.
Hop! Şcoala primară.
Hop! Gimnaziul.
Hop! Liceul.
Hop! Facultatea
Şi Dang!
În ‘14 inima lui,
Dang!
În ‘16 inimile noastre.
Conducătorul indienilor:
fără pene sure,
fără pipă cu zgură.
Mare şi tare.
Azi, Dang! în moarte,
Mâine, moartea în mine.
Ca-ntr-un conspect
în 4 mâini şi 6 ochi.
Şşşş -
un Dang! asurzitor.
Rodica Gotca (n. 9 mai 1994, Hîrbovăț, raionul Anenii Noi); a absolvit Liceul Teoretic
„Ion Creangă” din satul Hîrbovăț (2012); este licențiată în Ştiințe ale
educației, absolventă a Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă”, Facultatea de Filologie, specializarea Limba
şi literatura română (2016) și masterandă la specializarea Istorie şi Teorie
literară în cadrul aceleiaşi universități. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca
Publică „B.P. Haşdeu” din Chişinău. Entuziasmată de citit şi scris, de
metatext/ critificțiune şi încrezătoare în literatura contemporană.
Publicări:
-
poezii în revista „România Literară” (nr. 41, 2017)
-
debut cu un eseu critic în „Revista Literară”
(nr. 09, 2017)
-
publică săptămânal pe pagina web, secțiunea Poezii, a
grupării literare „Noii Barbari” (pagina Rodica Gotca)
Copyright © 2017 Rodica Gotca
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment