DUMITRU CRUDU

Bereta mamei mele

Pe când încă mai trăia mama mea intr-o zi

și-a pierdut

Bereta, la care ținea foarte tare.

Bereta ei preferată,

micuță

Ca un cactus.

Și verde ca un papagal.

Când pleca la rude

Și-o punea în cap.

Când pleca la târg,

Se ducea cu bereta aia,

Fie că era iarnă sau vară, fie

Că ningea sau ploua, neapărat ieșea

Din casă cu bereta aia.

Pe care și-a pierdut-o însă

Cu trei ani înainte să moară și a suferit

Enorm din cauza asta.

Suferea așa de tare că

Nu putea să doarmă nopțile.

Am surprins-o de câteva ori

Chiar plângând.

Bereta aia pe care a cumpărat-o

În tinerețe,

Probabil, era prima cumpărătură

Pe care a făcut-o după ce s-a căsătorit cu tata.

Acum eu am găsit-o.

Acum după ce mama mea nu mai e în viață.

Am găsit-o după divan.

Nici nu-mi imaginez cum a nimerit acolo.

Am luat-o în mână și am răsucit-o pe toate părțile.

Am scuturat-o de praf și

Am privit-o cu atenție.

Dar mama mea nu mai e în viață ca să i-o dau.

Cât s-ar mai fi bucurat dacă ar fi văzut-o.

Bereta aia micuță cât un cactus

și verde ca un papagal.

Dar nu am aruncat-o.

Si am bagat-o în geantă,

Fiind gata oricând  să i-o dau dacă mi-ar cere-o,

Deși știu că asta nu are cum să se întâmple

Decât dacă într-o bună zi îmi voi ieși eu din minți

Când m-a sunat soră-mea, eu treceam granița

Cu sora mea mâine voi merge la institul oncologic la un nou control, unde merge o dată la trei luni, după ce a rămas însărcinată, deși nu avea voie, și medicii de acolo se tem că o să moară, pentru că i-au spus să nu rămână însărcinată, dar ea a rămas alegând să nască, chiar și cu prețul vieții, va avea doi gemeni, deși riscă

să moară, ea este mai mică decât mine cu 17 ani, și ea are deja patru copii, iar eu niciunul, un timp am crezut că e mai proastă decât mine în copilărie o purtam în cârcă, dar acum merg cu ea pe la medici, imediat după moartea mamei, cam la o lună după, când a murit mama încă nu știa că e însărcinată, ea m-a chemat acasă, fără să-mi spună de ce, fără să-mi spună că a murit mama, spunându-mi că e ceva urgent, treceam granița când m-a sunat, mergeam la Iași, ca să vad un spectacol de teatru, pe care așa și nu l-am mai văzut,

șoferul de taxi mi-a vorbit tot drumul, îmi povestea că nu trebuie să te atașezi de nimeni ca să nu suferi, în asta el credea, și se dădea pe el drept exemplu îmi spunea
că el nu o să sufere niciodată dacă cineva îi va sfeterisi mașina asta, pentru că el nu ține la ea, cum nu ține la nimic din lumea asta, pentru că îl doare în cot de toate, nimic nu-l atinge, de aia, nici n-a suferit când soția sa l-a părăsit, iar copiii săi
i-au trântit ușa în nas, gonea mașina cu toată viteza, fără să-i pese că ar fi putut intra în vreun copac de la marginea drumului sau poate voia să-mi demonstreze
că nu-i pasă, de aceea și gonea așa de tare de un singur lucru îi părea rău în viața asta că au fost lucruri de care i-a părut rău în timp ce-mi vorbea eu mă intrebam de ce oare m-o chemat sora mea acasă, ce s-o fi întâmplat de-i așa de urgent, dar ea nu a vrut să-mi spună la telefon, ea m-a sunat când treceam granița,  dar nu a vrut să-mi spună la telefon de ce m-a telefonat,

când am intrat în Flutura șoferul încă-mi vorbea
despre cum lui nu-i pasă de nimic în viața asta, încă îmi vorbea când m-a lăsat în poartă, unde soră-mea m-a întâmpinat cu fața scăldată de lacrimi

ploua, șoferul de taxi și-a înghițit cuvintele când a inteles unde m-a adus, i-am dat o sută de dolari, de zece ori mai mult decât costa drumul, și l-am lăsat să plece, dar el nu a vrut și a rămas să ne ajute, cu una cu alta, în după-amiaza aia când a uitat să mai fie indiferent și a fumat țigară de la țigară, plângând în pumni alături de mine, un om necunoscut care nu a cunoscut-o pe mama mea, unde mergea abia acum știa, dar eu nu i-am zis să rămână, dar el a rămas, fără să-și dea seama că-și contrazice flagrant filosofia sa de viață, și plecând doar atunci când am mers cu toții să ne culcăm, nevrând sa ia niciun ban de la mine, și întorcându-mi înapoi suta aia
de dolari pe omul ăla nu l-am mai vazut niciodata așa, sunt oameni pe care nu o să-i mai vedem niciodată la fel după ce am rămas singur un nor de țânțari m-a atacat
dimineața am mers cu sora mea la institutul oncologic, la un nou control și medicii i-au spus că daca vrea să trăiască, ar trebui să facă avort, dar sora ma nu a vrut, alegând să moară, decât să-și omoare copilul din burtă, și a născut doi gemeni, dar nu a murit, lăsându-i pe medici cu gura căscată și eu mi-am amintit cum m-a sunat ea

chiar atunci când treceam granița și grănicerul a intrat în autocar ca să ne verifice actele

când părăseam flutura pe drum m-am întâlnit cu șoferul de taxi urcând dealul pe jos nu știu cine i-a furat mașina așa cum și mie nu știu cine mi-a furat lacrimile de pe obraji

Într-un mic orășel de pe graniță

Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea Iau autobuzul și cobor într-un mic orășel de pe graniță Și dau roată autogării Pe unde treceam de fiecare dată când Veneam acasă. Acolo aș fi putut-o întâlni Și acum Dacă mama mea ar mai fi fost În viață Zeci de bătrânele în sala de așteptare din acel mic orășel de pe graniță Vorbind între ele Cu mâinile pe genunchi Îmi plimb ochii de la una la alta Deși știu că mama mea nu are cum să fie Printre ele Barem măcar vreuna dintre ele de-ar fi cunoscut-o, Atunci m-aș fi apropiat Și aș fi intrat cu ea în vorbă. Dar nu e nici asta. Deschid ușa și intru în casa ei din acel mic orășel de pe graniță Acum pustie Și ating cu mâna toate obiectele Pe care le-a atins mama mea Ridicând în jur un nor de praf Un nor de praf atât de mare Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară Dacă s-ar uita pe geam Cu norul ăla de praf în jurul meu Trec dintr-o cameră în alta Și intru în camera mea, din casa mamei din acel mic orășel de pe graniță, unde Mă bag în pat Și aștept cu nerăbdare să adorm. Măcar în somn poate o voi întâlni Pe mama mea

Dumitru Crudu (n. 1967, Flutura, Ungheni, R. Moldova): prozator, dramaturg, poet. A lansat în 1998, împreună cu Marius Ianuș, Manifestul Fracturismului în ziarul Monitorul de Brașov. A debutat în 1994, cu două cărți în același timp, iar de atunci a mai publicat încă patru volume de poezie. Pentru antologia de poezie Falsul dimitrie, apărută la Editura Cartier, în 2014, și în curs de editare în limba polonă  este nominalizat la premiul Poetul European al libertății, ediția 2016-2018, Gdansk, Polonia. Este unicul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. Începând cu anul 2008, a început să publice și proză, iar unul dintre romanele sale a fost publicat în Cehia. Cea mai nouă cartea a sa de proză a apărut la Editura Univers și se cheamă Moartea unei veverițe.

Volume publicate:

Falsul Dimitrie (poezie, 1994)

E închis vă rugăm nu insistați (poezie, 1994)

Șase cânturi pentru cei care vor sa închirieze apartamente (poezie, 1996)

Crima sângeroasă din stațiunea violetelor (teatru, 2001)

Salvați Bostonul (teatru, 2001)

Duelul și alte texte (teatru, 2004)

Steaua fără... Mihail Sebastian (teatru, 2006)

Măcel in Georgia (proza, 2008)

Oameni din Chișinău (proza, 2012)

Un american la Chișinău (roman, 2013)

Salutări lui Troțki (proza, 2016)

Moartea unei veverițe (proză, 2017)

Copyright © 2017 Dumitru Crudu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.