ERIKA BLOJ
















Umbra

dacă pasul tău s-ar îndepărta de mine
ar trebui să mă transform în umbră
să mușc din urma ta
sau mai bine
să o îmbrățișez
așa cum cerul îmbrățișează noaptea
cu brațe de catifea
mângâierea mea să n-o simți
dar ceva
ceva să te facă să zâmbești
poate niște degete de întuneric
ce se preling pe pielea ta
dacă vreodată pasul tău s-ar îndepărta de mine
m-aș topi în flacăra tremurândă a unei lumânări
până când
până când ceara fierbinte ar dansa
și te-ar picura pe urma ce-o lași
fierbinte...
iar umbra din mine s-ar topi în umbra ta...


Albastru

ploua albastru pe turla bisericii
aerul sfânt se rotea printre crengi
pe vitralii picurau îngeri cuminți
icoane și sfinți
drumul planta pe oglinda de bălți
chipuri străine și ochi neștiuți
zâmbete reci pe pietrele ude
acre și crude
și frunze cădeau peste ani
peste pasul tău ploua timpul albastru
adoarme și ultimul înger bălai
la poarta albastră de rai
doar eu te aștept
hai, vino! fă-mi raiul albastru!


Mov

(într-o zi a dispărut culoarea albă)
azi ninge ciudat
ai văzut?
ninge cu fulgi mari mov
toate nuanțele de mov
pământul seamănă cu un câmp de lavandă
marea recită poezii
în aburi movulii
pe linii de orizont
e atât de ciudat cum albul nu mai există
chiar și foile pe care scriu sunt mov
și ochii tăi violeți
norii până mai ieri lăptoși
azi sunt pufoși ca bomboanele pe băț
de culoarea buzelor înfrigurate...
e un tablou ireal
cum stai și zâmbești cu dinți de jeleu
brațele tale, șoaptele tale, totul
și ceaiul acesta mov
până și pisica, uite
și timpul ce ticăie greu...
într-o zi te vei trezi
și lumea va arăta total altfel
frica îți va intra în oase ca o stare normală
iar locul albului va fi luat
de culori cu nume de bomboane
pe care le vei înghiți ca pe o cucută amară
rugându-te în fiecare seară
să te trezești în culorile de ieri
dar nu... lumea dispare
culoare după culoare
doar tu știi să mă iubești și așa
mov ca un cer de marmeladă
cu îngeri mici și oameni de zăpadă
tot mov
tu, ai topit în culoarea mea
albul curat
flori de cireș din vechea livadă
lumină în ochi mi-ai picurat
doar tu știi să mă iubești și așa
azi fără alb și totuși... perfect imaculat.


Umbre târzii

cerul rupe taine negre din ochiul adormit
clipele se așează cuminți una peste alta
între noi ploaia cade greoi
ca o dantelă brodată pentru sfinți
picuri și arginți
serile s-au scurs pe gene lungi și haos
ce-am avut de spus
am spus...
curg senine amintirile prin casă
ca un secol prin poveștile cu zâne
fierbe apa pentru ceai gălăgioasă
ca și cum ar mai avea un vers a spune
taci, și lasă timpul să se rupă-n mine
nor pustiu din carton și zăpadă
să ningă, să plouă, să cadă
din umbra ta
un zâmbet peste umbra mea...
nimeni nu va ști niciodată
cât timp îmi e dat când îmi spui
”pe mâine, frumoasă fată, pe mâine”
și ușa în urmă-ți o încui...


Poet diaspora Milton KeynesErika Bloj: M-am născut pe 27 ianuarie 1975, în municipiul Reghin jud.Mureș. Am absolvit un liceu sanitar și o facultate de psihologie. De trei ani locuiesc în Milton Keynes, Anglia. Nu mă consider poet, dar îmi place poezia. O scriu eu sau mă scrie ea pe mine, nu știu. Cert e că facem casă bună împreună. Cred că poezia e ca un puf din acela pe care vrei să îl prinzi că poartă noroc. Cuvintele zboară liniștite prin aer și uneori te ating cu aripile lor. Atunci, tu trebuie să le prinzi și să le pui pe hârtie. E multă poezie în viață, dar puțini care o văd. Eu scriu pentru că nu pot altfel, scrisul e aerul meu necesar.

"scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul" (Nicolae Iorga)

Copyright © 2017 Erika Bloj
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.