TUDOR VOICU

Premiului Național pentru debut în poezie ”Traian T. Coșovei”














din mesageria privată:

ce frumos mai scrii tudor voicu şi nu nu
nu mă refer caligrafic deşi parcă tastezi cu

stânga uneori ce poet MARE fără să ai
dinții albi fără să fii suplu fără să ai ochii

albaştri sau părul blond uite la moartea
regelui ai scris pe facebook "să-i fim

recunoscători morții că ne-a readus identitatea,
încrederea şi sentimentul de

apartență după care tânjeam atât de mult"
iar eu am lăcrimat te-am admirat în tăcere

apoi am găsit postarea asta care m-a facut
să râd cu o poftă nebună "e foarte mişto să-ți

pregăteşti patul pentru eventualitatea în care
vei ajunge cu cineva de dimineață.

când te arunci în el, TOT SINGUR,
te simți ca un oaspete" şi ce crezi tudor

voicu ABIA DUPĂ aia ți-am citit poeziile
superbe melancolice de neînțeles de

parcă am fi împărtăşit acelaşi întuneric mai
multe vieți la rând şi m-am îndragostit

bineînțeles tot cu ochii închişi de tine şi de
dumnezeul tău blând dar te voi bloca

imediat după ce primeşti acest mesaj
pentru că nici o femeie NU te mai vrea

voi aştepta să ma cauți tu cumva şi degeaba
în lumea reală sau în visele tale cu demoni

sticle goale fiare vechi

abandon

(ultima poezie dintr-un cerc)

ascult muzica paharului trântit pe o masă

mică de lemn când nimeni nu respiră în tot

blocul. şi gândul care nu-mi aparține

dar pe care îl văd strângând la piept fumul

de țigară. gândul că fericirea promisă încă

mă aşteaptă în genunchi să adun toată

mizeria şi să o mănânc. până la urmă nimic

mai mult şi mai adevărat nu am de spus.

doar să mă culc cu ochii deschişi într-o

cutie albă deasupra oraşului bucureşti şi să

visez cu bătrânul traian şi bătrânul hank

la toată singurătatea inventată până secolul

viitor. deasupra oraşului bucureşti.

într-o cutie albă pe care să scrie cu negru:

abandon


canon

scriu despre mine doar ca să înțelegi
că am aceleaşi simptome

că sunt la fel de pierdut în rest orice
pedeapsă nu face decât să-mi

arate cât de minunată e viața şi că tocmai
de-aia am primit-o

ca pe un canon pentru mântuire
ține minte

din visul meu nu poți ieşi nici când răsare
soarele


Poet BucurestiTudor Voicu: s-a născut în aprilie 1988, la București. A publicat  poezie în revistele ”Tribuna”, ”Sintagme Literare”, ”Antares”, ”Vama literară”, ”Urmuz”, „Mantaua lui Gogol”, în antologii și în publicații online. Este organizator și prezentator al Cenaclului 9, cenaclu care se desfășoară sub egida Asociației culturale Direcția 9. În 2016, la editura Tracus Arte, în Colecția Coșovei,  i-a apărut volumul de debut ”sticle goale fiare vechi”, volum câștigător al Premiului Național pentru debut în poezie ”Traian T. Coșovei”, premiu acordat de către editura Tracus Arte în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9 și AgențiadeCarte.ro, în anul 2015.

Copyright © 2017 Tudor Voicu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

2 comentarii:

  1. Aí timp să scrii. Poate altfel, cu metafore. Poate fără pahare trântite pe masa nu știu care. Ai timp încă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intreaga poezie e o metafora, daca ar scrie altfel, nu ar mai fi el. Sa nu va imaginati ca paharul acela e de la vreun chef.

      Ștergere

Un produs Blogger.