BENJAMIN FUNDOIANU

Benjamin Fundoianu














Priveliști

       Rodicăi

În seară, porumbeii din curte, pe asfalt.
au în priviri tăcerea unui climat mai cald
și mersul lin, de parcă s'ar clătina pe-o strună.
Visez la porumbeii cei albi, de pe lagună;
Apa îi face poate atîta de cuminți?
ai vrea, din vechi balcoane, să le arunci seminți.
Cînd orele bătrîne aruncă'n turnuri, noapte
uzi de tăcerea largă, de sînge și de lapte,
par niște urne pentru cenușile din morți.
Steaguri de pace, uite-i ca și'ntrecut, în porți
și-așa cum stau de parcă nu-i învechește timpu
- Veneție! porumbeii au sufletul tău simplu.
(1921)

(publicată în revista “Puntea de fildeș” – numărul din aprilie 1925; varianta de mai sus este cea publicată în revista unu” – numărul din mai 1930)


***

Pământul iese'n față, se strecoară
Crește'n spărturi, se cațără prin zid
și gras, se'ntinde pentru-a doua oară
peste asfaltul biruit.

Clopote de alarmă și-au adus
aminte, în amurgul roș
să plângă pentru slujba din apus;
și au răspuns de undeva, cocoși.

Pe lângă garduri se prăjesc șopârle
din pomi, greoaie fructe cad în vânt
de parc'o mână de văzduh azvârle
semințe, noului pământ.
(Iași, 1922)

(publicată în revista “Puntea de fildeș” – numărul din aprilie 1925)



***

Fagii au frunza groasă ca ploile s'o bată;
și toamna asta'n sînge ca o panglică lată
și rîul care-și spală dinții de bolovani.
...De ce descoși din lucruri figurile ca'n bani
Scoși din pămînt, cu slove chircite și impure?
Am cunoscut deodată răcoarea din pădure.
Am întâlnit fagi roșii și veverițe mici
cu coada lungă stufoasă și făra ochi. Pe aici
unde tăcerea cîntă la patru mîini pe ape,
ai vrea măcar privirea s'o ții în loc sub pleoape,
și cauți îndărătnic să ții de ce-a căzut
de-așa de sus lumina cu buzele în lut.
(1919)

(publicată în revista unu” – numărul din mai 1930)

Benjamin Fondane


Lui Taliarh
- pentru păpușu –

Boii urâți și teferi s'au limpezit în șes
și au țipat cocoșii târziu și fără sens.
Ileana care doarme cu porcii de tărâțe
s'a dus să mulgă vacei izvoarele din țâțe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Toamne-i călare până în dâmbul limitrof.
Prietene dă-mi mâna și taci. Așa. Dă-mi mâna.
Privește: curtea porcii și răcâind țărâna
Cocoșii albi. Privește: sufletul meu e trist.
O, Taliarh acuma ca și'n trecut asist
și beau din vinul ista și beau din cupa asta.
Vechilul tot știe ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu știe decât să mulgă vaci -
și via să-și înoade azurul pe araci.
Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ține vremea.
Ca mâine, peste inimi va izbuti tăcerea
și n'om privi prin geamuri - tineri și sgomotoși
amurgul care - aleargă după cireadă roș.
Ca mâine toamna iară se va mări prin grâne
și vinul toamnei poate nu-l vom bea. Ca mâine
poate s'or duce boii cu ochi de râu în știr
să tragă cu urechea la nouile'ncolțiri.
Și-atunci, oase de beznă, nu vom mai ști de toate;
poate - am să uit nevasta cu pielea albă; poate...
Ei, poate la ospețe nu vei mai fi monarh!

E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh!

(1919, București – publicată în revista “Integral” – numărul din aprilie 1927)


Cîntec simplu

Ți-e prea frumoasă carnea, ca să mai poți avea
sufletul care poate iubi și fecunda.
Ași vrea mereu să-l caut sub pielea ta bălană,
cum umbli orb, să cauți o ușă’n subterană
sau cum rănești, să curgă rășina dintr’un trunchi.
Ți-e sufletul în mînele mici sau în genunchi?
Dacă ți-aș da sărutul fecund pe sterpul pântec,
ași deștepta în tine, iubirea, ca un cîntec?
Și ca în vechi sertare cu lacătul stricat,
ași regăsi ce-i simplu în tine și curat?
Ți-e sufletul în carne închis, ca într’o cramă
în care mustul sparge fierberea lui de vrană
și nu găsește, ca să țîșnească, o cană...
...Și-i fericit că este închis în carnea ta.

(publicată în revista “unu” – numărul din octombrie 1928)


Lucarnă

Dorința mea rămasă
să umfle un catart,
vrea porturi de amiază
pe țărmuri care ard.

Aer sărat! Pucioasă!
Furtunile au spart
bășica luminoasă
a zilelor din Mart.

Catartele de spumă
s'au adăpat cu lună.
Ce matelot bătrân,

a mai păstrat, mecanic,
(surd, cocoșat și spîn)
Credința în titanic?
(1923)

(publicată în revista “unu” – numărul din mai 1930)


B. FundoianuBenjamin Fundoianu (a folosit și pseudonimul literar Benjamin Fondane; nume real Benjamin Wexler, n. 14 noiembrie 1898, Iași - m. 2 oct. 1944, în  lagărul nazist de exterminare Auschwitz, Polonia): Poet și eseist. A studiat la Liceul Național și la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Iași (trei ani). Benjamin Fundoianu a debutat în revista Valuri” din Iași, în anul 1914. A debutat editorial în 1918, cu povestirea de inspirație biblică Tăgăduința lui Petru. A colaborat cu publicațiile literare: Viața nouă, Rampa, Adevărul literar și artistic, Sburătorul literar, Contimporanul, Integral, unu etc. A fost membru al cenaclului "Sburătorul". Benjamin Fundoianu a înființat și a condus primul teatru de avangarda - "Insula" - pe care, din lipsă de mijloace materiale,  a fost nevoit să îl închidă în 1923, an în care a plecat la Paris. În perioada pariziană, Benjamin Fundoianu s-a apropiat de cinematografie și a colaborat cu studiourile "Paramount". Nu a abandonat însă literatura, volumele publicate în limba franceză fiind semnate cu pseudonimul Benjamin FondaneBenjamin Fundoianu a devenit cetățean francez în anul 1939. În timpul ocupației germane a Franței a fost arestat de către Gestapo, împreună cu sora sa mai mare Lina, pentru că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy. Câțiva prieteni, între care Emil Cioran, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză. Poetul a refuzat însă să părăsească lagărul fără sora sa. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Benjamin Fundoianu a fost gazat în 2 octombrie 1944, la Birkenau.

 Benjamin Fundoianu în presa literară românească interbelică:


Eu sunt ca un sălbatec, prăpăstios castel,
Din care cavalerul e dus în cruciadă..."
 

B. Fundoianu
desen de C. Brâncuși
(revista UNU - mai 1930
)
"...atît îmi amintesc, dintr'un poem, publicat de un băiețel de 14 ani. Minulescu? Nu. Dimpotrivă: foarte Fundoianu. Solid debut. Făgăduință fără tăgadă: întro țară unde Victor Eftimiu, Rebreanu, Ibrăileanu sunt personalități de primul rang. Dacă stăruia, dacă nu era evreu, dacă ar fi renunțat la intransigența sa, dacă ar fi rîs de țara romînească și ar fi lingușit apoi pe politicienii ei, Fundoianu se consacra poet, ar fi ajuns. Fundoianu a știut însă că un om nu poate renunța la nici un atribut al său. Un om dibuie, ca să se găsiască, experimentează ca să se piardă. De aceia: nu știa romînește. De aceia, era obiectul de bîrfeală al Capșei, de aceia n'avea talent. A fugit de sineși; de noi. (Ion Călugăru - revista “unu” – numărul din mai 1930)

Benjamin Fondane în
Dictionnaire mondial
des litteratures Larousse
În cuprinsul literaturii române, personalitatea d-lui B. Fundoianu, înseamnă un pas hotărât spre o realizare, continuu întrecându-se pe sine. Străin oricărui compromis, cercetător până în amănunțimi al mecanismului dintre inimă și creier, d-l B. Fundoianu e în ceasul actual o livadă cu pruni și ape brumate în care seara pune pete de rugină și cuvintele ca focuri roșii se aprind. Împrejur însă zăplarul e cu suliți, și sârmă ghimpată oprește tentativa de escaladare a imbecililor. Poarta se deschide subteran aproape numai inițiatului cu pasiunea alfabetului magic cu degetele subțiate de lampa târzie a nopților. Pentru posibilitățile de suplețe națională, erudiția d-lui Fundoianu era o anomalie, putea deveni o primejdie. Dar câtă bogăție într'o convorbire cu el. O anumită facilitate verbală binecuvântată de puritatea imaginii, de adâncul înțeles al frazei, dăruită convorbitorului, elanul, spaima, bucuria unei frăgezimi de vin foarte vechi, de catapiteasmă elină. Stranie îmbinare de facultăți deosebite, dl. B. Fundoianu nu e numai alchimistul cunoscând vraja formulelor, deslănțuind dansul eprubetelor, trecând printro sensibilitate, apă regală, orice metal spre verificare. D-l B. Fundoianu e în același timp aurul însuși, substanța scumpă în cristale fine desenată pe sticlă. Alături cumpănitorului de idei, d-l B. Fundoianu e un extraordinar poet.”  (Ilarie Voronca – revista “Integral” – numărul din ianuarie 1927)

Fundoianu a adus în acest răstimp vorbei și cîntecului romînesc - cu Arghezi, Vinea, Galaction - o musculatură nouă de dantele, o înflorire alta, saturînd în adînc rădăcina virilă și feciorelnică a Poemului romînesc. Și recunoști de atunci, în mulți urmași pe versuri ce pe aripile fluturilor urma degetului său, deget suprapunând polen, polenul unei sensibilități și a unei pleoape de heruvim.” (Stephan Roll - revista “Unu” – numărul din mai 1930)
 

Volume publicate:

Tăgăduința lui Petru (Editura Chemarea, Iași, 1918)
Imagini și cărți din Franța (Editura Socec, 1922)
Priveliști (poeme, Editura Cultura Națională, 1930)
Ulysse, Les Cahiers du Journal des poètes (Bruxelles, 1933)
Rimbaud le Voyou (Éditions Denoel et Steele, 1933)
La conscience malheureuse (Éditions Denoel et Steele, 1937)
Faux Traité d'Esthétique (Éditions Denoel et Steele, 1938)
Baudelaire et l'expérience du gouffre (Éditions  Seghers, 1947, postum)


Un produs Blogger.