CARMEN DRUȚU ONICA

Suflet de alabastru














Alter Ego

Reaprind cu orele mele
Vinele adormitului ieri,
Crucea – axul zilelor duble
Curge prin corp de primăveri
Aflu doar licurii stinşi
Dintr-un sărut de infinit,
Un Alter Ego pentru vise
Din nara vremii a sosit.


Râsul zădărniciei

Să râzi când lumea plânge
Prin giulgiuri destrămate,
Luptând pentru cavouri
Răpuse de prădare,

Să râzi când neaua înoată
Prin piepturi înjungheate,
Visând pentru îngheţuri
Încinse de uitare,

Să râzi de poţi străine
Prin gurile simţirii,
Din pâinea însângerată
Zadarnic ai gustat.


Revelaţie

Când plânge pădurea
Pe brazde de oţel,

Când sfârâie pruncii
În felia lor mamă,

E jale în lume
Prăpăd pe pământ,

Când iertarea-i arsă
De-o secetă oarbă,

Când pacea e-nchisă
În carcere ude,

Ruşinea dispare
Omătu-i infect,

Pierdută e viaţa
Şi rodu-i deşert.


Demistificare

Prinzi noaptea din cădere
Înghit pierdută luna,
Te-neci cu-a mea tăcere
Înduri tăcut furtuna,

Ne-ascunde printre şoapte
Ne-ncinge-n şoldul vieţii,
Printre cămăşi de şarpe
Ne plimbă azi poeţii,

O mască de viu naşte
Pe-un chip de armă stată,
Iubirea retrăieşte
Sorbind natură moartă,

În pături de jăratic
Te-nalţă a mea rugă,
Suflarea ta e-n farmec
Iertarea noastră-n fugă.


Zei vechi şi noi

Românie, ţară, învie!
Plozii călăilor tăi renasc
Urlând doină de armie,
Iubirea în clondir s-a spart
De sufletul plânsului rănit,
Hotar între două lumini,
Pe altarele noului zeu
Doar negurile s-au muncit,
Uitată pacea s-a pierdut
Când lupta singuri am ales.


Dans final

Încă un dans iubite, te rog,
Vreau ca sufletele să cadă
Strivite de paşii de ceară,
Tresăltând discreţi în seară.

Încă un dans iubite, te rog,
Să ne fie ultim mir în deşert
Înainte de a fi doar regret.


Luptă!

Soldat, pe frontul vieţii
Iubirile-s pierdute
Prin tainice poteci,

Ochii se-nchid agale
În trestiile cărunte
Din râsetele seci,

Te luptă cu uitarea
Şi-aprinde inimi calde
Din lacrimile reci!


Noi nu murim!

Noi nu murim
O, Doamne,
Nu murim,
Ne perindăm
O clipă, printre stele,
Tergiversăm un pact
De alianţă,
Dar ne întoarcem
Doamne spre Pământ
Şi-apoi ne ningem
Tainic prin albastru...


Poet BarladCarmen Druțu Onica (n. 3 mai 1976, Bârlad): Absolventă a Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” și a Facultății de Psihologie și Științele Educației (specializarea Psihopedagogie Specială) din cadrul Universității din București. De profesie logoped. A activat în cadrul Cenaclului “Alexandru Vlahuță” al Casei de Cultură “George Tutoveanu” (1998 - 1999). Carmen Druțu Onica a publicat versuri în revistele lși pe site-urile literare: Păreri tutovene (1998 - 2000), Florile dalbe (revistă creștină, 1998), Confluente literare (București), Orizonturile bucuriei (Buzău), Logos și Agape (Timișoara), eCreator (Baia Mare), Singur (Târgoviste), Pro Litera, Cuvânt și iubire, Melidonium.

Premii:

Premiul I la concursul “Învingător prin artă” (Iași – Bălți, 2015 și 2016)
Premiul “Cea mai frumoasă poezie de dragoste” acordat de editura Art Creativ (2018)

A publicat în volumele colective:

După 20 de ani… (1998)
Puterea cuvântului (2000)
Antologia Art Creativ (2018)

Volum de autor:

Suflet de alabastru (editura Sfera, 2016)

Copyright © 2018 Carmen Druțu Onica
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.