IRINA LUCIA MIHALCA - DINCOLO DE LUNTREA VISULUI

„Poeta Irina Lucia Mihalca, este o călătoare în univers, „închițând /din lacrimile Maicii Domnului /în secțiunea de aur a Timpului cu Veșnicia”. Un drum lung și încărcat de sentimentele autoarei ce sunt prezente între cer și pământ. Volumul „Dincolo de luntrea visului” apărut în condiții excelente la editura Mușatinia, Roman, 2016, surprinde poeta la porțile cerului vorbind cu sine, cu freamătul pământului, cu valurile iubirii răscolite de timp. Astfel transcede tainic într-o altă lume plină de înțelesuri. „Prin lumina felinarelor, / aripi de înger sfâșie tăcerea, / Prelinse în urmă, două din umbrele mele / se întind către cer”. Urmele sufletului caută urmele poetei în timpuri. (…) Irina Lucia Mihalca, a cutezat și a reușit să atingă cerul. Printr-o construcție personală, aidoma unui arhitect al cuvintelor, metafora a prins viață. Cuvântul a devenit lumină, marcând astfel apogeul actului poetic. Căutarea sfințeniei ca dar, este o caracteristică poeților ce își doresc ca harul primit de la Creator să se răsfrângă asupra Universului cu responsabilitate.” (extras din recenzia semnată de poeta Mariana Gurza la volumul „Dincolo de luntrea visului”).

Dincolo de luntrea visului

Căutăm până la risipire

pierduta literă – drum spre lumină –

înflorind printre picăturile durerii.

Vor veni şi zorii când

vom deschide Marea Poartă a Norilor,

pentru noi vor cânta îngerii,

pentru noi sfinţii ne vor însoţi

la trecerea râului, fără să-şi ude picioarele!

Anotimpuri nedespărţite! Vom asculta

cântecul celor două voci îmbinate

– copilul şi bătrânul – 

cuvântul de-nceput şi de sfârşit, iubirea.

Tot ce începe mai devreme, sfârşeşte mai devreme...

Dincolo de ce se-adună în noi

suntem lumini

–  suflete întoarse la matcă –,

această ninsoare de flori e marea întâlnire.

O lume de poveste în ochi risipită cu mare dăruire!

Totul creşte în cer, o stea, un fluture,

o boare-argintată se pierde în lumina undei.

Din clipă în clipă, din zi în zi,

din anotimp în anotimp, fugim de moartea din noi.

Alungă-ţi norii cenuşii de pe albastrul cerului tău!

Dincolo de gânduri

vom gasi dorinţa plângând, suspinul ei!

Nicio alee spre tine grabind sfârşitul,

nici locul, nici timpul

ce înfloreşte floarea şi ultimul drum spre noi!

Ne regăsim în cerul de dincolo de cer.

Să ascultăm vântul

şi cântecul florilor, dincolo de luntrea visului!

După ce un fruct se coace, cade,

ca şi frunzele, ca şi florile, ca şi omul,

inima se rupe mai împăcată.

Verde crud şi copt, şi mort –  aşa arată indicatoarele –,

indiferent de unde te uiţi, toate duc spre moarte!

Spre-o nouă, altă, viaţă... Celălalt trup ~ o nouă viaţă! 

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,

la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.

Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,

drept plată, ultimele nouă secunde!  –

( pe masă diverse obiecte împrăştiate

                                   străluceau în raza oglinzii )

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii

schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,

întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:

– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?

– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,

un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,

un timp paralel, o buclă de timp,

jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?

– Un timp în avans cu zece ani!

şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.

Citind, se întoarse: De ce nu?!

– Aş vrea să primesc un timp diferit!

           întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră...

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,

privind aşeză pe tarabă vechiul ceas

şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi...

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,

să treacă şi-un om singur,

cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:

– Un timp, un timp paralel să primesc!

Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul

şi, astfel,

între tristeţe şi soare,

prin ritmuri mareice, omul trecuse...

.... spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,

ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,

în dar va primi nouă preţioase secunde,

cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp...


Lacrima unei fete ajunsă într-un poem

 Iată lacrima unei fete ajunsă într-un poem!

 - Lacrima sau Fata? ai să mă-ntrebi.

 - Ambele! am să îţi spun.

 Trecutul, mereu iluzia clipei!

 Memoria rămâne închisă acolo,

 căci fiecare primăvară e unică,

 şi dragostea cea mai nebună 

 şi mai durabilă

 nu e decât un adevăr trecător. 

 Durere despletită! În urmă,

 ruinele sunt năpădite de ierburi

 şi paşii lor purtaţi de vânt.

 Timpul nu trece, 

 se-nvârte doar pe loc,  

 iubirea nu e mereu iubire 

 şi ura nu e mereu ură,

 amăgitor, destinul te trimite 

 spre porţi închise, 

 iar mai târziu,

 după momentul zero,

 spre frigul ce te va cuprinde.

 Din tine şi din mine nicio urmă,

 zâmbesc amar:

 – Acesta-i timpul!

 Nori, păsări şi pietre,

 cuţite aruncate,

 scântei ţâşnite,

 stele unite într-un zbor, 

 un câmp de maci

 şi verdele trifoiului,

 (mult timp, zadarnic ai căutat-o)

 cândva am stat acolo,

 acum eşti liber, 

 purtat de timp,

 prin timp,

 nuntit, doar, cu un vis!


Pasăre de Foc este iubirea...

Pasăre de Foc este iubirea stăvilită,

cea cu aripile aurii ca o mie de luminiţe,

cea cu ochii sclipitori ca de cristal,
cea care nu-şi dăruie cântecul inimii

decât primăverii din ea!

Eşti steaua care-şi află cerul!

Sub lună, domol coborâm împreună.

Când apele curgătoare stau

– o clipă doar – ne întâlnim cu noi!

Alergăm în viteză, ţi-e dragă clipa,

repede, departe te poartă,

cu picături de cer plouă în noapte.

Simţi o rupere, o sfâşiere!

În pădurea dorului, murmurul frunzelor

îţi dezvăluie veşnic iubirea neschimbată.

O! Amintire din urmă, un punct e viaţa,

neînsemnate vieţi punctiforme!

O! Spaţiu necuprins!

Îmbrăţişăm cuvintele, cuvinte nerostite,

cuvinte ce ne străpung tăceri.

Întâlniri aievea,

veniri nepetrecute, plecări,

şoapte dintr-un timp în care ne-am pierdut.

Cuvinte călătoare închise în gânduri,

intrate prin norii ce plutesc către un necunoscut...

Atragem cuvinte care vor sparge barierele timpului,

într-o adâncă tăcere vor rămâne

în ţesătura inimii topite. Ameţitoare tăcere!

Prin semnele cuvintelor strecurate în noi

ne regăsim un anotimp, o veşnicie...

Prin sarea mării doar sunetul propagă ecoul,

Îndelung porţi imagini gravate în tine

fără să ştii ce să faci cu ele.

Trebuie să străbaţi imensitatea cerului interior.

– Uită-te în palmă, o să vezi lumea ta prin liniile ei!

Multe doruri, multe cărări o să vezi,

dacă le cauţi le vei străbate!

Călătoriile inimii, călătoriile sufletului

– imagine în altă oglindă, oglindire după oglindire, la infinit...

Un vis dintr-un alt vis în care visăm că visăm!

Spărgând oglinda, doar moartea îl va trezi pe visător! 

În căutarea unui sens care ni se relevă odată cu destinul

trecem prin viaţă. Pentru a-l descifra ne cufundăm

în fântâna de aur a prezentului. Un dans să fii!

– Ai vreme, te-aşteaptă atâtea! E doar neliniştea

dinaintea înfloririi.

În zori îţi vei primi medalia – roua de pe flori!

O, flori de nu-mă-uita, icoane ale tăcerii, doar ele vorbesc!

Nicăieri nu ajungem,

nesfarşită e viaţa, sosirea e doar o moarte.

Fără pauze, viaţă după viaţă,

la infinit se mişcă roata Timpului...

Ar fi bine dacă s-ar scrie poeme pe pietre!

Multe s-au scris, multe îşi aşteaptă descifrarea

pe drumurile pierdute pe axa Timpului!  

Niciodată n-ai să mă pierzi, niciodată n-am să te pierd,

trăim unul în altul prin tot

ce am simţit împreună – un întreg univers –.

Citește mai multe versuri semnate de poeta Irina Lucia Mihalca aici: Irina Lucia Mihalca – Cerul din inima mea, Irina Lucia Mihala - Atingerea cerului, Irina Lucia Mihalca - Din picături sunt toate, Irina Lucia Mihalca - Ceea ce rămâne, Irina Lucia Mihalca - În căutarea iubirii, Irina Lucia Mihalca - Dincolo de ape

Copyright © 2017 Irina Lucia Mihalca

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.