IULIA DRAGOMIR - CEA MAI FRUMOASĂ PARTE DIN MINE
Poeta Iulia Dragomir
(profesoară de limba și literatura română la Colegiul
Economic ”Virgil Madgearu” din Ploiești
și membră a Cenaclului literar ”Atitudini”
al Casei de Cultură “I. L. Caragiale” din Ploiești)
ne propune volumul de poezie “Cea mai frumoasă
parte din mine” (editura A.T.U., Sibiu). ”Iulia Dragomir ține aici un fel de
jurnal liric, alcătuit din poeme dispuse circular, în jurul câtorva teme
fundamentale. Influența stănesciană
este evidentă, cu nota
personală a unei feminități surprinse din
interior, între candoare și maturitate.” (extras
din prezentarea volumului semnată de eseistul, criticul și
istoricul literar Daniel Cristea-Enache)
Cuvintele
Cuvintele
mă învață să zbor
cu
aripile larg întinse de la suflet la suflet.
Așa
că mă las susținută de rotirile fluturilor!
Cuvintele
mă ajută să mă apropii de sensuri,
de
aici, de pe șaua gândului, ținându-mă cu respirația de frâul ecoului.
Deprind
diferența dintre trecere și zare,
cu
ochii praștie către frumusețea pământului.
Cuvintele
mă învață să aleg roșul de gri,
verdele
de galben, albastrul de portocaliu,
să
văd printre nuanțe între devreme și târziu,
potrivirea
pentru gustul nevoii.
Cuvintele
pot fi ca zâmbetul de dimineață care așterne lumina pe față
când
cu stiloul soarelui îmi scrii și orele devin poezii.
Cea mai
frumoasă parte din mine
Îmi
biciuise sufletul cu o ardere, mă luase în brațe amurgul,
semizeu
în nașterea meteoriților îmbujorați.
Mă
mușca pătimaș, mă săruta cu dinții tăioși,
și cuvintele
șiroiau, se prăvăleau nebunește,
se
scurgeau în întuneric peste mormanul umbrelor tăioase.
Îmi
frământa întrebările, mi le strângea între degete,
în
palmele gândului dornic de nașterea nestematelor.
Mă
respira pătimaș. Atinsesem punctul de apogeu al abandonului.
Sub
turbanul tăcerii, trăgeau de mine stăruitoare stări,
îmi
sfâșiau irișii viselor, se loveau de punctele cardinale,
mă
aruncau din stânga și din dreapta presupunerilor
pe
luntrea impulsului lunatec.
Vâsleam
în fluviul sentimentelor, stăpânind torenții.
Se
aprindeau lumini la genunchiul pământului,
se
stingeau stele la glezna cerului.
Iar
dragostea striga prin fiece apropiere:
tu
ești cea mai frumoasă parte din mine!
Tot
pe tine te vreau între apus și răsărit!
Măsura
Nu
ştie nimeni durerea ghiocelului apăsat de frigul gheţurilor,
nici
a pietrei sfărâmate de ascuţisul tăieturii,
Nu
ştie nimeni suferinţa apei când o împânzesc mizeriile,
sau
a muzicii peste care se aşterne un strigăt.
Fiecare
îşi cunoaşte dorul şi cântarea.
Greşită
ne poate fi măsurarea.
Vestimentație
matinală
Azi
dimineață m-am întâlnit cu mine.
M-am
privit cu atenție
și
am probat gândurile care mă ispiteau dintre cearșafuri.
Nu
îmi plăcea acela în care rămăsesem înfășurată de cu noapte,
între
frisoane și efemere treceri ale razelor de lună.
Îmi
trebuia unul în care să respir liniștită.
L-am
ales pe primul grăitor. Am salutat lumina.
Printr-o
fereastră de cer, i-am zărit conturul mângâietor.
Lumina
răspundea cu o tăcere.
M-am
dezbrăcat de temeri și am încercat altul.
M-am
oglindit în realitatea odăii, în fantezia perdelelor.
Cu
ochii ațintiți pe nevoile revelațiilor, am mai încercat unul,
în
care să mă simt mai confortabil.
M-am
îmbrăcat în prețuirea timpului.
Minutele
îmi deschideau ușile posibilităților.
Am
constatat însă că gândul la tine mi-e cel mai drag.
În
el sunt cea mai frumoasă.
Vizualizare
Aleargă
caii de foc peste câmpul privirii,
călăresc
descătușată pe un gând.
În
orice parte de pământ ar adia zefirii,
în
ochi ard străluciri din jarul sfânt.
Aleargă
caii de foc peste cuprinsul firii.
Oriunde
pasul urcă treptele zidirii,
răzbate
până-n talpa cerului o naturală fremătare,
păstrând
în galopantă înaintare un chip surâzător în căutare.
Îl
vezi? Îl simți? Zărești conturul viu și luminos?
Omul
iubit e, dintre toți, cel mai frumos.
Citește și: Iulia Dragomir - Sărut urma soarelui
Copyright
© 2018 Iulia Dragomir
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.
Postări
Leave a Comment