RALUCA FARAON

***

cuvântul e uneori un lup

care și-a înghițit aripile

de înger damnat

care privește fix o balerină

din care cresc mângâieri

enorme

***

Când te iubesc poeții, pielea ta devine apă.

Inițial limpede ca un ochi îngeresc,

apoi ei își aruncă în adâncurile sale

toamnele bolnave, tristețile de miazăzi

sau miazănoapte, rănile iubirilor aievea

ori închipuite, fantasme în care moartea

e deghizată mereu (nu se știe de ce)

în fecioară cu centură de castitate.

Când te iubesc poeții, devii o iubită anonimă

pe o hârtie de ceară care se topește perfid

în spirala trădării. Dar vers fiind,

vei fi mângâiată îndelung pe hârtie

de priviri curioase și vei zăbovi poetic

în câteva gânduri vinovate...

***

Mi s-a încâlcit în vene

o intersecție de regrete:

sângele e buimac și devine nod gordian

al unor vinovății desuete.

Poeții se-ntrec în fiecare ceas al zilei

să amâne căderea nopții.

În lasoul metaforei, îmi spui,

orice emoție respiră sacadat.

„I-o fi teamă!”

***

Dacă pui zăbală singurătății, poete,

se va cabra mai sălbatic peste

nopțile tale, va necheza până va sparge

cerul, iar luna te va face umbră de groază.

Las-o stingheră, va goni ca o nălucă

de apă dulce până se va lovi

(vrea, nu vrea)

de pereții dezgoliți ai așteptării

unei cititoare perfecte!

***

Cuvântul tău e o furtună

care îmi spânzură tăcerile.

Dar scot sunete bizare, ca un copil

crescut de lupi în pădurile spaimei.

Va trebui să îmi reciți versuri,

ca un dresor al limbajului,

până când îți voi răspunde coerent

cu o poezie-mirare!

***

Ea era o lumină vinovată

care își acoperea

rănile întunecate cu... poezie.

***

cum începi un poem când trăiești în cuvânt

ca un prunc grav care refuză să se nască?

iei o vocală la întâmplare și asculți

ca într-o cochilie vocea

senzuală a lui cohen pentru că

poneii te-au adus în cuvânt

și o mie de săruturi vei primi

prin ceața care rătăcește-ntre consoane

alegi iar una la întâmplare

o pocnești ca pe o boabă de strugure

strivită între buzele dorinței

în timp ce alta te mângâie leneș

pe șira spinării șoptindu-ți numele

și când toate vocalele vor agoniza

când toate se vor prelinge din carnea

cuvântului care îți înnebunește simțurile

abia atunci vei ieși din poem țipând

***

în poezie

numele noastre se scriu la fel:

durerile s-au intersectat într-un sânge

care și-a uitat izvorul și curge întotdeauna

circular într-o inimă de cuvinte

tu rostești începutul poemului

(bărbat care gonește caii sălbatici

până fac spume la gură)

eu îl termin sfios

femeie care așteaptă la gura sobei

îmbrățișarea și somnul

***

Îți respir în ascunzișul inimii.

Îți zăpăcesc pulsul.

Tic-tac, tac-tic... Tac...Tic.

În fiecare zi. Neîntrerupt.

Așa știu sigur că ești un ceas

îndrăgostit de ora care îl seduce.

***

Pielea ta e un teritoriu periculos.

Când pășesc pe ea

ca o felină cu ochii flămânzi,

din hățișuri mă atacă insidios

gemetele plăcerilor tale

reale sau imaginare.

Ce vânătoare sublimă!

Și cât mă obosește lupta asta

cu sângele tău vinovat care s-a aprins

înainte de a mă cunoaște!

Gata, suntem doar noi doi…

M-așez ostenită pe epiderma

care îți acoperă inima.

Răsufli greu, nu-i așa?

Păi, îmblânzește-mă!

·         Autoprezentare

Raluca Faraon: M-am născut la 1 septembrie 1977, în Huși, dintr-o familie cu mulți artiști plastici atât din partea mamei, cât și a tatălui. Talentul literar mi s-a descoperit de mică, de la 10 ani, iar din clasa a V-a, am început să și public sporadic sau am luat diverse premii la concursuri literare, locale sau naționale. Între 1993 și 2003, poezia mea a fost o luptă permanentă cu mine însămi, o încercare de a înțelege liric marile probleme ale existenței, cu propriul întuneric, de aceea, cumva, poezia de atunci este mai contorsionată și chiar dificilă la nivelul receptării. După o pauză de 12 ani, din 2015, am reînceput să scriu mai în forță, mai luminos și mai matur. Înainte de a fi poetă, sunt îndrăgostită de poezie, iar întâlnirea cu opera lui Gellu Naum, Matei Vișniec, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu ș. a. m-a marcat pozitiv.

Sunt profesoară de limba și literatura română la un liceu bucureștean, lucrez la o teză de doctorat în domeniul literaturii comparate și sunt interesată de artele vizuale, cinematografie, teatru și dans. Am publicat câteva articole în domeniul literaturii comparate, în țară și străinătate. Poeziile mi-au fost publicate în revista facultății, „Universitas”, la Editura Anamarol: „Carmen” III, IV, V, VI, VIII, XI, „Întâlnirea poeților” II și IV (română-franceză), „Întâlnirea poeților” III și V (română-engleză), „Non Multa Sed Multum” (română-spaniolă), „Simbioze lirice”, volumul 20. Am apărut și în volumul colectiv de proză „Scripta Manent” 10, la aceeași editură. De asemenea, un poem a apărut în nr. 1 din februarie 2018 al revistei „Alchemia”, în Canada. Despre poezia mea a scris criticul Bogdan Alexandru Stănescu.

Cred cu tărie că în lumea aceasta poetul are puterea de a aduce în lume puțină lumină și de a modela sufletele celorlalți ca un olar sublim care a învățat la școala Cuvântului.

Volume publicate:

să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul (Editura Junimea, 2019)
Alchimia memoriei (Editura Neuma, 2020)

Copyright © 2018 Raluca Faraon

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.