MIRCEA DORIN ISTRATE


MIRCEA DORIN ISTRATE













Poștalion cu vise

Prin margine de zare, morgane-n răsfirat,
Trecea poștalionul nălucă-n asfințit,
Căluții iuți ca vântul, pe drumul înserat
Se mistuiau în colbul de vânturi risipit.

Pe ploi, pe vânt, pe arșiți, pe vremuri troienite,
El tot înoadă drumuri din large depărtări,
Să nu rămână lumea în vremuri priponite,
Să ne cunoaștem gândul pe-al scrisului cărări.

Tu legi pe rând răspântii de margine de viață
Ducând în lung și-n latul scrisorile-așteptate,
În ele-s dor, iubire, durere și speranță,
Și toate ce-s pe lume a fi adevărate.

Când vii, cu tine vine speranța amânată
Să stâmpere-o iubire, stârnească un fior,
Când pleci, tu iei cu tine o inimă-ntristată
Ce plânge-nlăcrimată topindu-se de dor.

                           *
Te urmăresc cu gându-mi cum larga depărtare
Mi te topește-n colbul de drum încețoșat,
De-acum, cu tine-n suflet voi sta în așteptare
Poștalion cu vise, ce vii pe înserat.


Vis de primăvară

Motto: 

Au înflorit melinii, înviorându-mi dealul
Cu  movul lor ca cerul, cu alb de preacurat,
Mirosuri îmdulcite învăluie Ardealul
De parc-am fi de-acuma, în rai de-adevărat.”
                                
Ții minte cum odată, ca tineri fără vină,
În crângul plin de floare pe tainice cărări,
Cu simțurile-aprinse, ținându-ne de mână
Ne îndulceam ființa, în mii de sărutări.

Și-n cele lungi clipe, în calde jurăminte,
Sub patrafir de ramuri, al nostru gând curat, 
Ce inima simțit-a și-nflăcărata minte
Înfiorat cuvântul, de-apururi  ne-a legat.

Eram atunci în lumea visărilor rebele,
Și-n strânsă-mbrățișare urcam în spre ceresc,
Era clipita ceea de vrajă și de miere
Cum n-a mai fost de-atuncea o alta în lumesc.

De ce nu lași Tu Doamne, cea vreme-a tinereții
Cât vrea să îmi rămâie în drag si-n fericit?
De ce  nu vrei Mărite, ca pe cărarea vieții
Lungească-se clipita trăită-n îndulcit?

                              *
Acum, în mersul lumii, o altă primăvară
Tot vine în rotire aminte să-mi aducă,
De cum a fost odată, la început de vară
Când sufletu-n visare pe alte căi apucă.

Tu nu mai ești acolo, iubire de-altădată
Să mă aștepți cu simțuri arzânde și-n fior,
Doar umbrei amintirii, în vis mi te arată
Ținându-mă de mână, prin crângul plin de dor.

În boaba unei lacrimi ce-am pus-o-n tăinuire
Te mai sărut odată icoana mea din gând,
Rămâi acol’ de-apururi, smerită-n amintire,
Să-mi fericești visarea, în nopți ce vin la rând.


Mă-nchin

Tu înserat pe brazdă și picurat cu stele,
Tu care ții vecia și neamul adunat,
Tu învățatul lumii cu bune și cu rele,
Tu ce păstrezi simțirea-n smerit și-n preacurat,

Tu-nchinător la ceruri și-n rugă aplecat
Cerând de la Măritul te ție-n sănătate,
Tu iertătorul lumii, săracul împărat
Ce crezi în adevăru-ți și-n sfânta cea dreptate,

Tu pentru neam și țară de-apururi jertfitor,
Tu care ești vecia pe-acest picior de plai,
Tu preasmeritul lumii și tuturor dator
Să ții împreunate frumoase guri de rai,

Tu nesfârșit pomelnic, pe cruci, în țintirime
Unde îți dormi vecia sub prunii înfloriți,
Tu ești sămânța nostră, ȚĂRAN din străvechime
Ajuns de-acum icoană, pe-altarul nost’ cu sfinți,

Tu ION a lui IOANE,  din negură de timp
Purtând pe umeri stele și luna pe-a ta frunte,
Tu re-noiești de-apururi al nostru anotimp
Cu vise nălțătoare și cu speranțe frânte.

                                      *
Cu vorba și cu gândul, în simțurile mele
Te preamăresc țărane, că ești bunicul meu,
Pe glia mea și-n suflet, însemn în toate cele
Rămâi statornicie, cu noi și Dumnezeu.

La tine, DRAG ȚĂRANE mă-nchin, și-n plecăciune
Am pus smerit și rugă la Domnul înălțate,   
Te ție-n lungă vreme și deie-ți zile bune
Să le trăiești alături de noi, în sănătate.


Comparație

Pe-un fir de trestioară, de valuri lăcrimată,
Un gândăcel se urcă spre vârf, cum inima îi cere,
Acolo-n nopți cu lună, răcori de vânt să-l bată
Cât el va sta cu ochii privind la cer cu stele.

În lac, pescuți cât acul, cea apă-mi săgetează
În lunga lor hârjoană, că-i vară toropită,
Din plop, bătrâna cioară, în posul ei de pază
A adormit sărmana, că-i tare ostenită.

Pe mal, un bob de mură obrazu-și rumenește
În soarele de-amiază, dulceți în ea s-adune,
Îar salca plângătoare, în lac își oglindește
Mlădițe lungi de ramuri, ca părul zânei bune.

Brotacul, în umbrare, îmi stă de-un ceas la pândă,
O muscă să îi cadă ca para dintr-un pom,
Prin ierburi încâlcite, o barză cam flămândă
E moartea pentru dânsul, de mi l-ar prinde-n somn.
                                 *
Așa-i aici la baltă, în orice miez de  vară,
Cu viață cât cuprinde în fiecare loc,
La fel e ca la oameni, din zori de zi în seară
Și-aici se viețuiește sub umbă de noroc.

Ca tot ce ne-nconjoară, și-aici cel trai e-o luptă,
În rău destul prostimea, și-n bine doar puțini,
Amar cu-n pic de dulce se bea  mereu din cupă,
Că-n câmpul plin de floare, îmi cresc destui ciulini.


Soartă de poet

Voi ce lăsați în urmă din lume când plecați,
Pomelnic să rămâneți și-n fală să urcați?
C-averea ce se-mparte îmi e motiv de sfadă,
De dai mai mult la unii, la alții o să scadă,
Iar banii, poate mâine nimic nu valorează
De-i lași de împărțeală, și-apoi sunt reauă piază.

Așa că după moarte în neam e numai hâră,
Stârnită de vre-o unul , sămînț-o fi de ură,
Nu-i saturi niciodată pe toți, oricât le dai
Și de aici la urmă, în neam tu îți faci bai.

De ești poet ca mine, le lași un rând de carte
Și numele în cinste să-l ducă mai departe,
Nu-i hâră între dânșii, că-i slabă împărțeală
Și tot ce va rămâne, i-acolo-un pic de fală,
C-ai fost și tu pe lume, odată, un ceva,
Știut mai mult ca alții, prin cuibul tău, cândva.

Apoi, vre-o două zile, știuți și neștiuți
Vor lăcrima o clipă la ceruri când te muți,
Și-n gândul lor o rugă vor cere de iertare
La Domnul să îți deie acuma, la plecare.
Curând o să te uite și prieteni și dușmani
C-ai fost și tu pe lume, așa, un pumn de ani.

Noroc că-n an mai este și ziua celor morți,
Când în pomelnic popa i-o pomenii pe toți
Ce-și dorm de-acum vecia-n bătrânul țintirim,
Unde cu toți ne ducem atuncea când murim.

Te-o priveghea o clipă un bob de lumânare
La cap ce ți l-o pune, așa, un oarecare
Ce ți-a citit odată, un vers ce i-a plăcut
Și-acum a ta plecare le ceruri, la durut.

În rest, de-o fi să fie, rămâi în nemurire
Poate-ntr-un rând de carte să fii în veșnicire
Și-n inima acelui ce-odat a lăcrimat
Că versul tău măiestru, cândva la-nfiorat.

Poete, fă ca lumea de-acum să se desfete
Cu versul tău și lasă știutele regrete
Că pleci sărac din lume spre cel necunoscut,
Acuma scrie dară, că scri frumos și cult.


Preşedintele filialei Mureş a Ligii Scriitorilor din România (L.S.R.)Mircea Dorin Istrate (n. 17 aprilie 1945, Adămuş, Mureş): A absolvit liceul din Târnăveni și Facultatea de Istorie-Geografie. A fost profesor şi mai apoi director la Şcoala Generală din Băgaciu (Mureş), director al Muzeului Orăşenesc Târnăveni, restaurator la Muzeul Județean Mureş și ofiţer superior în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Mircea Dorin Istrate a debutat în octombrie 2006 cu o poezie publicată de cotidianul mureşean ’’Cuvântul Liber’’. A publicat proză, poezie și critică literară în revistele literare: Dor de Dor, Dacia Nemuritoare, Dacia Magazin, Vitralii, Astra Blăjeană, Apărarea Mureşeană, Claviaturi, Tezaur, Clipa (S.U.A.), Agero (Germania), Astra Reghineană, Agora, Valori Mureşene, Creneluri Sighişorene, Stelele Dunării, Origini, Romania Eroică, Orizonturile Bucuriei, Singur, Argument etc. precum şi în cotidienele Cuvântul Liber, Zi de zi, Condeiul Ardelean, Ziarul de Mureş, Câmpia de Turda etc. Mircea Dorin Istrate este Preşedintele filialei Mureş a Ligii Scriitorilor din România (L.S.R.)

Premii:

Diploma de suflet (la Concursul Naţional de Poezie Dor de Dor”, ediţia a II-a, Cluj Napoca, organizator Fundaţia „Petre Ionescu Muscel”, 2007) 
Premiul III (la secţiunea poezie, Concursul Naţional de Creaţie Literară ”D. Bolintineanu”, organizator Fundaţia culturală ”Dimitrie Bolintineanu” şi Revista ”SUD”, 2007)
Premiul I (la Concursul Naţional de Poezie „Vara visurilor mele”, ediţia a VI-a,  editura „Amurg Sentimental”, 2007)
Premiul Bibliotecii Municipale Petru Maior” din Reghin (la Concursul Naţional de Creaţie Literară Prima iubire”, ediţia a II-a, Reghin, organizator Direcţia  Judeţeană Pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Mureş, 2008)
Premiul I (la secţiunea poezie, Concursul Naţional de Poezie „Dor Mărunt”, organizator Asociaţia pentru dezvoltarea şi promovarea spiritului rural şi revista literară Dor de Dor”, 2008)
Premiul II (la Festivalul Internaţional de poezie Mihai Eminescu”, ediţia a VIII-a, organizator Asociaţiunea transilvană pentru literatură română şi cultura poporului român – Despărţămăntul Teodor Muică”, Sângeorgiu de Pădure, 2009)
Premiul I (la Festivalul–Concurs de Poezie Religioasă, ediţia a IX-a, Reghin, 2009)
Premiul festivalului de poezie religioasă CREDO” (ediția a XI-a, Şâştina, 2010)
Premiul special al juriului (la Concursul de creaţie „Prima iubire”, Reghin, 2010)
Premiul special (la Concursul de poezie şi proză „Romulus Guga”, ediția a XVIII–a, pentru volumul de poezii ’’URMA’’, 2010)
Premiul revistei ’’VATRA VECHE’’ (pentru volumul de poezii PODUL”, 2010)
Premiul festivalului de poezie religioasă CREDO” (pentru volumul de poezii „Cuibarul  cu  vise’’, 2011)
Premiul special al juriului (la Concursul de poezie şi proză „Romulus Guga”, acordat volumului de poezii „Cuibarul cu  vise’’, 2011)
Marele premiu pentru poezie (la Concursul  Naţional de Poezie, Proză, Critică, Literatură, Pictură şi Fotografie  Artistică, Botoşani – Ipoteşti,  prima ediţie, 2011)
Premiul III (la Concursul Naţional de Poezie, Proză, Pictură, Fotografie Artistică, Heraldică, Vexolologie, Domneşti, Argeş, 2011)
Diploma festivalului de poezie religioasă CREDO” (2012)
Nominalizat pentru Premiul L.S.R. (pentru volumul de poezii Îndulcitele iubiri”, 2013)
Diploma de excelență (pentru poezie religioasă, la Concursul Național de Poezie, Călărași, 2013)
Premiul I (la Festivalul Internaţional de poezie “Mihai Eminescu”, ediţia a XI–a, Albeşti, 2015)
Premiul I (la Festivalul Concurs de Poezie Religioasă, Lăpuşna, 2015)
Diploma de excelență (la Festivalul Internaţional de Poezie “Mihai Eminescu”, Albeşti, Mureş, 2016)  
Premiul special al  Festivalului (la Festivalul–concurs de poezie religioasă, Lăpuşna, 2016)
Diplomă de excelență (la Festivalul Internațional de Poezie “Mihai Eminescu”, Albești, 2017)
Premiul II (la Concursul  Internațional de Poezie „Memoria slovelor”, 2017)
Premiul Festivalului de Literatură “Romulus Guga” (pentru poeme în manuscris, 2017)

De-a lungul anilor a primit plachete, diplome de excelenţă şi medalii din partea: Trustului de presă „Ambasador”, S.R.I. - Mureş, Asociaţiei „Maris Dava”, Primăriei oraşului Sărmaşu, Asociaţiei Alexandru Bătrâneanu” - Balda, Protopopiatului Ortodox Român din Luduş, Comitetului Județean de Cultură  Mureş, Societăţii Cultural-Patriotice Avram Iancu”, Asociaţiei Culturale „Punţi de lumină”, Ligii Scriitorilor Români etc.

Prezențe în antologii (poezie, critică literară):

Întâlniri Dunărene (vol. XVII, 2015)
Antologiile Dor de Dor (2011, 2012, 2013, 2015)
Arta Sfâşiată (73 de poeţi contemporani, Sibiu, 2011)
Poemele Cetăţii (Reghin, 2016)
Întâlniri definitorii (antologie de critică eseistică, Galaţi, 2016)
Antologie de versuri (critică literar–artistică, editura Napoca Nova, 2015) Oglinda - 10 ani - 2016 (poeţi din L.S.R.)
Antologie de versuri (editura Napoca Nova, 2016)
Frumoasă toamnă bogată (antologie literar-artistică, nr. 12, editura Napoca Nova, 2016)
Deschide-mi dorule poarta (2016)
Nesaț rotunjit în pârgă (2017) 

Cărți publicate:

Har – Deal (editura Nico, 2009)
Urma (editura Nico, 2009)
Podul (editura Nico, 2010)
Cuibarul cu vise (editura Nico, 2011)
Însfințească-mii țărâna (editura Nico, 2011)
Îndulcitele iubiri (editura Nico, 2012)
Satule, buric de lume (Editura Nico, 2012)
Însfințitul lemn al crucii (editura Nico, 2013)
În cumpăna vremurilor (2015)
Picuri de lacrimă (2015)

Cărţi pregătite pentru tipar: Icoanele neamului românesc, Lăcrimații mei părinți, Modele de urmat, Mângâiata clipă, Tăinuitele-amintiri, Veșnicia clipei, Nebunatic Vis, Voi cei nemuriți.

Cărţi  în  pregătire: Cocorii sufletului, Pe altarul clipei

Mai multe poezii semnate Mircea Dorin Istrate aici: Tăinuitele iubiri

Copyright © 2018 Mircea Dorin Istrate
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.